Consiliul Județean Constanța a reacționat la declarațiile lui Horia Țuțuianu privire la declarațiile deputatului Marius Horia Țuțuianu, apărute în spațiul public. CJC a emis un comunicat de presă, semnat de purtătorul de cuvânt, pe care îl redăm mai jos.
„Declarațiile domnului deputat Marius Horia Țuțuianu, la adresa Consiliului Județean Constanța, sunt pur politice și nu se bazează pe niciun fundament, ci doar pe politicianism. Domnul deputat face acum zgomot pentru nimic. De la înălțimea funcției pe care o deține în Parlamentul României, domnul Țuțuianu poate veni oricând cu propuneri și proiecte concrete pentru dezvoltarea județului Constanța. Actuala administrație a județului prețuiește valorile liberale, transparența, dreptul la liberă exprimare și încurajează dialogul cu toți oamenii de bună credință, care doresc să contribuie la dezvoltarea județului Constanța. Domnul Horia Țuțuianu, pesemne că, a uitat lipsa de fair-play de care a dat dovadă la finalul mandatului domniei sale, când, a refuzat să fie prezent la predarea ștafetei și să aibă o discuție onestă cu actualul președinte al Consiliului Județean, despre problemele județului, soluțiile pe care le avea în vedere, proiectele începute și nefinalizate, dar și planul de dezvoltare al județului. În loc să participe la dialog, domnia sa a ales să plece complet dezinteresat și neimplicat, iar acum își critică, de fapt, propria neputință. Lipsa de viziune și de rezultate concrete ale mandatului fostului președinte Țuțuianu, se răsfrâng acum asupra activității instituției și implicit asupra tuturor locuitorilor județului Constanța. Îi reamintim domnului Țuțuianu că poate veni oricând să semnaleze orice problemă sau nelămurire are în legătură cu activitatea Consiliului Județean Constanța. Administrația liberală a județului Constanța, condusă de domnul Mihai Lupu, este deschisă oricând la dialog pentru a veni în slujba și în sprijinul locuitorilor județului Constanța. Consiliul Județean Constanța este preocupat de finalizarea Strategiei Durabile a Județului Constanța, nu de atacuri politice și la persoană.”
Iată de la ce a pornit totul: