Claudiu Ceti, actual lider ALDE Constanța, fostul „scutier” al lui Sorin Strutinsky – profil de politician

Claudiu Ceti (încadrat în pătrat galben) apare în această fotografie alături de Sorin Strutinsky

Peste puțin timp, vom fi chemați din nou la vot. Politicienii ne mint, știm asta de la fiecare scrutin. Ne promit marea cu sarea, pentru ca apoi să spună că erau numai promisiuni.

Nu ne putem baza pe ele. Cum putem să alegem? Poate că o soluție este să privim omul și faptele sale, nu promisiunile. Faptele nu mint niciodată. De multe ori, politicienii ar dori ca faptele lor să nu fie cunoscute de public.

Vă prezentăm, mai jos, un articol mai vechi despre faptele unui politician tânăr, dar cu ambiții foarte mari, care a candidat la postul de primar al Constanței, la ultimele alegeri, din partea partidului PPU-SL. Este vorba despre Claudiu Ceti. Între timp, a schimbat partidul și a ajuns actual secretar al ALDE Constanța.

Articolul a apărut inițial în publicația Constanta.ro, în 2014. Deși e vechi, faptele din ele spun foarte multe și acum. Poate că ei, politicienii, vor să uităm faptele din trecut. Noi  ne facem datoria să vi le prezentăm.

„Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe înainte.”, spunea Winston Churchill.

Iată textul:

„Pe 5 iunie 2012, cu doar câteva zile înainte de alegerile locale, Radu Mazăre s-a înfiinţat la un miting de cartier, pe strada Badea Cârţan din Constanţa. „O să facem pe cei 6.000 de metri [pătraţi – n.r.] din spate o parcare, un loc de joacă şi o piaţă”, le-a spus edilul celor adunaţi să aplaude, arătând cu braţul, de jur împrejur, spre bălăriile care doseau cu totul terenul de rugby al Centrului Sportiv „Badea Cârţan“.

Aşa cum îl ştim, Mazăre s-a ţinut de cuvânt, iar la alegerile parlamentare din 2012 a inaugurat o platformă de asfalt cu 175 de locuri de parcare, alei pentru circulaţia auto, un teren de sport, un loc de joacă pentru copii şi un loc de picnic pentru alte categorii. Piaţa a rămas şi acum în aşteptare. Între timp, aşa cum găsim pe cel mai cunoscut site de vânzări din România, respectiv tocmai.ro, o bucată din parcarea cvasi-electorală a fost scoasă la vânzare de un proprietar privat. Chiar edilul recunoscuse, în spiciul de inaugurare din decembrie 2012, existenţa problemei: „Deja ne-am urcat pe două terenuri private şi [proprietarii acestora – n.r.] ne dau în judecată şi trebuie să negociem cu ei ca să-i despăgubim cumva“. Greu de înţeles de ce a băgat Mazăre 400.000 de euro din fondurile Constanţei pentru a asfalta terenuri private! Dar şi mai greu de priceput este faptul că, exact în această perioadă, Primăria şi doi privaţi au lansat o dezbatere publică pe tema adoptării unui nou PUZ pentru zona Badea Cârţan, care prevede – printre aleile şi locurile de parcare „ctitorite” în 2012 – blocuri şi spaţii comerciale. Detaliile PUZ-ului minune le lăsăm pentru un material viitor, ca să ne concentrăm exclusiv asupra vânzătorului din parcare, cel care a dat iama după potenţialii cumpărători, pe site-ul tocmai.ro. Căci personajul în cauză nu e chiar un „străinez” faţă de grupul de interese de la Constanţa.

În dreapta Mogulului

 

Iată anunţul, în integralitatea sa: „Teren intravilan în municipiul Constanţa, suprafaţa 500 mp. PUZ în zona de P + 6E + 10E. Parcare pe toată suprafaţa (este foarte uşoară obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru un număr mare de apartamente deoarece există un număr mare de locuri de parcare pe teren şi în vecinătate). Utilităţi: gaze, apă, electricitate şi încălzire termoficată (CET). Terenul este între construcţii, zonă liniştită şi drumuri asfaltate şi reabilitată în toată zona. Preţul este negociabil. Cadastru şi intabulare. Acceptăm şi colaborări cu constructori pentru construcţia unui bloc“. Fotografiile care însoţesc anunţul nu lasă loc de interpretare: terenul scos la vânzare se află în parcarea lui Mazăre, în vecinătatea sălii de sport pe care edilul vroia să o transforme în piaţă agroalimentară.
Anunţul a fost postat din contul personal deschis de Claudiu Octavian Ceti, un tânăr de nici 28 de ani. Pe pagina sa de Facebook, Ceti se prezintă drept „owner” la Le Mogul Consultancy SRL, „owner/partener” la „Le Mogul Sea Services” şi „partener” la „Le Mogul Trading Ltd Malta”. Dar cine să fie mogulul pe care îl consiliază acest partener? Nu avem pretenţia să desluşim misterul. Însă pagina care ne-a introdus în detalii ne mai prezintă şi o fotografie în care numitul partener apare chiar în dreapta lui Sorin Strutinsky, mogul cu acte în regulă, ca patron al trustului de presă Telegraf – TV Neptun, şi asociat cu Radu Mazăre în diverse afaceri, de-a lungul anilor. În aceeaşi poză mai apare şi Roberto Vincentelli, italianul care a vrut să construiască un depozit de deşeuri toxice la Năvodari, dar n-a putut din cauza primarului de acolo, Nicolae Matei. Alte persoane mai puţin cunoscute întregesc, prin prezenţa lor, fotografia pe fundalul căreia se distinge sigla UGIR 1903. Întâmplător, Strutinsky e preşedintele UGIR Constanţa, Vincentelli – vicepreşedinte, iar Claudiu Ceti – secretar-general.

De la Piaţa Chiliei, la Farul Ospitalier

Claudiu Ceti mai apare drept secretar general şi la asociaţia Farul Ospitalier Constanţa, structura fanion a lojei masonice a cavalerilor de Malta… de la malul Mării Negre. Oficializarea lui Ceti la Farul Ospitalier datează din august 2012, când, după repetate încercări (primele respinse de instanţă datorită absenţei cazierelor judiciare ale noilor membri), Judecătoria Constanţa a admis actele de modificare a statutului numitei asociaţii. Anterior, funcţia în cauză fusese deţinută de Călin Dragomir Marinescu, un personaj cu trecut mare: fost primar interimar al Constanţei, în zilele Revoluţiei, fost manager la compania de stat Petromin, în anii privatizărilor, fost secretar de stat la Transporturi în anii tranziţiei. În locul său a fost numit Claudiu Ceti, un personaj cu trecut incert şi cu un prezent mic, mic de tot… de vânzător pe net al terenului pe care trece parcarea construită în 2012 şi prevăzută cu blocuri în PUZ-ul care se va dezbate, astăzi, în şedinţa de Consiliu Local Municipal.

Spunem trecut incert pentru că înainte să ajungă „scutier” general la masa cavalerilor, Claudiu Ceti fusese doar un număr (725) pe lista fericiţilor câştigători de garsoniere în cartierul cu locuinţe ieftine pentru tineri, la loteria organizată de Mazăre în preajma alegerilor din 2008. Şi mai fusese, în acelaşi an, administratorul unei firme deţinute de un membru al clanului Săceanu (Iaşar). Lăsăm şi această poveste pentru un material viitor. Trebuie să mai spunem că tânărul din dreapta lui Strutinsky mai vinde pe net diverse bunuri, printre care clădirea din sticlă construită în parcarea Poştei Mari şi un teren la Boreal. În ultimul caz, vânzătorul a menţionat, ca să nu existe niciun dubiu: „În zonă, momentan, regimul de construcţie îl avem de P+3, dar dacă există interes se poate modifica“. Desigur, la Constanţa se pot modifica şi parcările, ca să încapă mai bine blocurile-n ele, atunci când există interese. Iar interese există, slavă Domnului!

PS: Contactat telefonic pentru a primi lămuriri asupra anunţului său, Claudiu Ceti ne-a spus (crezând că discută cu un potenţial cumpărător) că terenul din Badea Cârţan este pe numele unei mătuşi, Berberianu, şi că se vinde cu suma de 166.000 de euro.”

Continuare acestui articol o puteți găsi aici: Primăria Constanţa doseşte un proiect controversat. Dezbaterea publică a PUZ-ului Badea Cârţan a fost „anunţată” în boscheţi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.