Claudiu Palaz acuză PNL de politicianism

Claudiu Palaz
Claudiu Palaz, președinte PMP Constanța

Referitor la inițiativa consilierilor locali ai PNL Constanța privind acordarea unor facilități fiscale la plata și impozitelor locale, Partidul Mișcarea Populară Constanța face precizarea că va susține acest proiect de hotărâre, cu condiția ca acest demers să fie demarat în toate localitățile din județul Constanța unde PNL are primari sau consilieri locali în funcție, deoarece PMP consideră că toți locuitorii județului au fost afectați în egală măsură de actuala criză.

Nu este corect să tratăm cu unități de măsură diferite problemele cetățenilor din județul Constanța. Toți am suferit la fel . Toți am primit aceeași lovitură financiară din partea pandemiei. Chiar și primăriile.

În acest sens, PMP cere și condiționează susținerea proiectului de hotărâre pentru municipiul Constanța de inițierea unor astfel de proiecte de reducere a taxelor și impozitelor pentru toți locuitorii județului, lucru pe care trebuie să îl facă toți primarii PNL, simultan cu alocarea unor fonduri de către Guvern pentru primăriile constănțene, având în vedere că acestea au suportat de la bugetele locale cheltuieli substanțiale pentru combaterea pandemiei Covid-19.

Aceasta este abordarea corectă și cinstită, și nu politicianistă, pentru locuitorii județului Constanța.” a declarat Claudiu Palaz.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constanța a ajuns de la 0 la 10 cazuri noi de coronavirus într-o zi

mie iun. 17 , 2020
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 345 de noi cazuri de îmbolnăvire. În județul Constanța au fost raportate zece cazuri noi, asta în condițiile în care au fost zile cu zero cazuri. În județ sunt acum 326 de cazuri active. Până astăzi, […]

V-ar putea interesa și: