Claudiu Palaz cere politicienilor să îl boicoteze pe Valentin Vrabie, „birjarul ajuns primar”

Claudiu Palaz

Claudiu Palaz

Președintele PMP Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz, urmare a articolelor şi a înregistrărilor apărute în spaţiul public şi în mass-mdia, în care primarul ALDE al municipiului Medigidia, Valentin Vrabie, foloseşte unlimbaj de birjar” la adresa unui cetățean, cere președintelui ALDE Constanța, Andrei Gerea, să ia poziție față de primarul ALDE, Valentin Vrabie.

Totodată, acesta solicită vicepreședintelui Consiliului Județean Constanța, Learciu Daniel, să se delimiteze public față de colegul său, Valentin Vrabie, care folosește ”limbaj de birjar”.

„În cazul în care cei doi nu vor lua o poziție publică, sancționând derapajul de limbaj al primarului municipiului Medgidia, suntem îndreptățiți să considerăm că proverbul românesc ”cine se aseamănă, se adună”, se aplică în cazul de față.

Din înregistrările publice apărute, considerăm că nu starea bahică a primarului Valentin Vrabie este de condamnat, stare în care s-ar putea afla și alți cetățeni, ci gândirea acestuia și limbajul folosit. Atitudinea de primar suprem ALDE este ceea ce trebuie să îngrijoreze, nu doar pe cetățenii municipiului Medgidia, ci întreaga scenă politică.

„Puternicul birjar” Vrabie s-a remarcat și prin acțiuni violente fizice asupra unor consilieri care nu i-au împărtășit părerile și au încercat să facă opoziție. Vătaful ALDE” consideră Primăria Medgidia ca fiind moșia sa, drept pentru care se crede atotputernic, iar noi, ceilalți, constănțenii, suntem neînsemnați. Acest individ a ajuns primar prin păcălelile și prin ”baloanele de săpun” promise locuitorilor din Medgidia, jignind și întreaga clasă politică acum doi ani, considerând-o ca fiind formată din ”prostituate”.

Azi, ”independentul” Vrabie are o gândire de primar atotputernic și după ce a cochetat cu întreaga scenă politică, ”s-a proptit” în ALDE.

Dacă a mai rămas o urmă de demnitate în rândul clasei politice, propun reprezentanților partidelor politice care au consilieri locali municipali, în speță PSD, PNL, UDTTMR, M10, Mișcarea pentru Medgidia, să boicoteze ședința de Consiliu Local din luna decembrie și să nu se întrunească. Este datoria lor morală de a-l sancționa pe acest individ, care are o gândire tiranică și cu un ”limbaj de birjar”.

Dumnealor, consilierii, sunt singurii care îi pot aplica o lecție de moralitate și să sancționeze acest comportament în perioada imediat următoare, deoarece alegerile sunt încă departe și cetățenii nu-l pot sancționa acum.”, a spus Claudiu Palaz.

Acesta trage un semnal de alarmă și față de instituțiile statului, care vor mai organiza evenimente la care vor fi invitați oficiali, ca ”birjarul Vrabie” să nu se mai găsească pe nicio listă.

Claudiu Palaz consideră că aceste forme de boicot trebuie să fie un semnal de alarmă tras împotriva politicienilor care au o astfel de gândire și un comportament deviant față de alegători.

„Personal, voi refuza să mai particip la evenimente oficiale, în care primarul ALDE va fi invitat. Iar dacă va fi nevoie ca acest boicot aplicat politicienilor să poarte un nume, propun ca el să se numească ”Birjarul Vrabie””, a conchis Claudiu Palaz.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.