Cluj-Napoca va interzice fumatul în stațiile de transport în comun, în parcurile și în bazele sportive publice

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că a pregătit un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care urmează să fie interzis fumatul în stațiile de transport în comun, în parcurile și în bazele sportive publice din oraș.

„Astăzi am pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local care vizează interzicerea fumatului în stațiile de transport în comun, în parcurile publice din municipiul Cluj-Napoca și în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului nostru, proiect de hotărâre care va sta în dezbatere publică, după care va fi supus aprobării pentru Consiliul Local”, a declarat Emil Boc.

El a precizat că în parcuri și în bazele sportive vor fi amenajate zone în care fumătorii pot să fumeze în continuare, dar nu peste tot în parc și în bazele sportive, așa cum este acum.

Recomandare: Legea care interzice fumatul în restaurante nu se respectă în Constanța. Avertismentul unui medic pneumolog

În termen de 90 de zile de la data votării de către Consiliul Local a hotărârii respective vor fi amenajate și semnalizate corespunzător locurile în care este permis fumatul în parcuri și baze sportive. Cei care nu vor respecta prevederile privind interzicerea fumatului vor fi sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Amenda va fi aplicată de reprezentanții Poliției Locale. 

Recomandare: Viața în Constanța, mai scumpă decât în Cluj-Napoca, Bangkok, Beijing, Ankara

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Ilie Bolojan: „La un Consiliu Județean se poate funcționa fără probleme cu sub 100 de oameni”

mar mart. 25 , 2025
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că România a cheltuit în mod constant mai mult decât își permite, iar efectele acestei politici bugetare nesustenabile încep să se vadă tot mai clar. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Bolojan a avertizat că orice guvern va veni la conducerea țării în […]