Clujenii îi ajută pe constănțeni. USAMV a trimis un aparat Real Time PCR

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj), care au trimis un aparat Real Time PCR în Constanța, a anunțat prefectul Constanței, George Niculescu.

„Chiar dacă ne despart peste 650 de kilometri, distanța nu este atât de mare atunci când vrei să ajuți. Țin să mulțumesc personal tuturor celor de la USAMV Cluj-Napoca (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj), care au trimis un aparat Real Time PCR în Constanța! Aparatul a ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, pentru o perioadă de trei luni, cu drept de prelungire, dacă situația o va cere. Trebuie să menționez faptul că, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase avea două astfel de aparate iar odată cu aducerea acestui nou dispozitiv, unitatea medicală va ajunge la o capacitate de aproximativ 100 de teste analizate pe zi. Personalul medical constănțean este pregătit să lucreze cu acest aparat care a sosit din Cluj-Napoca, adaptat de specialiști pentru a putea fi compatibil cu testarea pentru noul coronavirus. În astfel de momente, unitatea este cea care ne scoate la liman. După sprijinul de săptămâna trecută, acordat de județul Tulcea, acum beneficiem de sprijinul celor din Cluj. Este o dovadă clară că România o să treacă peste această provocare, doar prin lucru în echipă!”, a spus prefectul Constanței.


Articole recente

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.