Cocaină și ecstasy la petreceri private și în cluburi din Constanța

În urma activităților desfășurate, la data de 25 noiembrie 2023, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, la data de 15 februarie 2024, au fost reținute alte două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în luna mai 2022, cei doi bănuiți, împreună cu un altul (arestat preventiv, în luna noiembrie 2023), ar fi constituit un grup infracţional organizat, având drept scop vânzarea de droguri de risc și mare risc către consumatori, din județul Constanța.

La acest grup ar fi aderat un alt membru, care a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv, în urma acțiunii din data de 25 noiembrie 2023.

Pe baza probelor administrate, s-a stabilit că persoanele cercetate ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, în municipiul Constanța (inclusiv în cluburi și la petreceri private) droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină și ecstasy), atât direct, cât și prin intermediul celorlalți membri al grupului infracțional.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Reamintim că la data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Astfel, la data de 25 noiembrie a.c., polițiștii au depistat în flagrant delict patru bărbați, la scurt timp după ce trei dintre aceștia ar fi vândut, iar al patrulea ar fi cumpărat diferite cantități de droguri de risc (canabis și rezină de canabis).

Totodată, din cercetări a reieșit că, pe parcursul lunii noiembrie 2023, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, direct sau în calitate de intermediari, cantități de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină), către consumatori din municipiul Constanța.

De asemenea, în urma depistării în flagrant delict, s-a constatat că unul dintre bărbați ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

Astfel, a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, în cauză, fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Totodată, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare.

În urma efectuării activităților, au fost descoperiți și ridicați 44.000 de lei, 800 de euro, 400 USD, aproximativ un kilogram de droguri de risc și mare risc (canabis, rezină de canabis, MDMA și cocaină), 14 telefoane mobile, un pistol de tip airsoft de calibrul 6 mm, precum și mai multe bunuri folosite pentru cântărirea, porționarea și ambalarea drogurilor.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, șapte bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, aceștia fiind conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, la data de 26 noiembrie a.c., bărbații au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de 6 persoane și măsura preventivă a arestului la domiciliu față de a șaptea.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Una dintre cele mai frumoase opere de artă din Costinești, făcută zob de un investitor privat

vin feb. 16 , 2024
O lucrare de artă plastică, situată pe faleza sudică a stațiunii Costinești, a fost demolată. Aceasta făcea parte dintr-un ansamblu statuar amenajat în perioada comunistă. Mugurel-Radu Călin, consilier local al comunei Costinești, a remis un comunicat de presă prin care atrage atenția că este vorba despre o pierdere culturală pentru […]