
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de astăzi, de la ora 12:00 și până luni, 30 mai, la ora 10:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55-75 km/h), și pe spații restrânse grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Astăzi, vremea va fi mai caldă de cât ar fi normal în această perioadă, dar ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noatpea când trecător, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări după-amiaza , dar și în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.
Mâine, vremea va fi general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.