Codul galben de ninsori, prelungit inclusiv în jumătatea de vest a județului Constanța

Meteorologii au prelungit şi extins, luni dimineaţă, codul galben de ninsori, până miercuri, la ora 10.00. Astfel, atenţionarea meteorologică vizează Capitala şi zece judeţe din sudul României. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va sufla cu până la 45 de km/h, viscolind zăpada. Partea de est a județului Constanța nu mai este însă inclusă în acest cod.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare cod galben de ninsori temporar viscolite şi strat de zăpadă, valabilă de luni, ora 10.00, până miercuri, 19 februarie, la ora 10.00.

În intervalul menţionat, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15…25 centimetri.

Potrivit meteorologilor, în estul judeţului Olt, jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi în vestul judeţului Constanţa va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10…15 centimetri. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti se află deja sub atenţionare cod galben de ninsori încă de duminică dimineaţă.

Recomandare: Februarie ar putea fi una dintre cele mai reci luni din istorie

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Jandarmii constănțeni au ajutat două persoane care ajunseseră cu mașina în șanț, în Ialomița

lun feb. 17 , 2025
În această dimineață, jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța au intervenit rapid pentru a oferi sprijin într-un incident rutier petrecut între localitățile Malu și Ion Roată, în județul Ialomița. În timp ce se întorceau din misiune, jandarmii au fost martorii unui accident în care un autoturism a derapat […]