Comandament pentru Situații de Urgență la nivelul Primăriei Constanța

ploi-torentiale-constanta-3

În urma atenționării meteorologice de ploi și vijelii emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în cadrul Primăriei Constanța s-a întrunit Comandamentul pentru Situații de Urgență, format din reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din Primăria Constanța, S.C.  RAJA S.A. și ai Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, pentru a lua măsurile de prevenție necesare. Avertizările Centrului Meteorologic Regional Dobrogea pentru următoarele două zile arată că, în municipiul Constanța, cantitățile de apă ar putea depăși izolat 20 până la 50 l/mp. De asemenea, începând cu ora 10:00, intră în vigoare avertizarea de vânt puternic, cu viteze ce ar putea depăși izolat 55 – 60 km/h.

În aceste condiții municipalitatea a decis să ia anumite măsuri de prevenție:

– Reprezentanții Serviciului Inspectorat Protecție Civilă, din cadrul Primăriei Constanța și cei ai S.C. Confort Urban S.R.L. au pregătit aprox. 1.500 saci cu nisip care vor fi puși în locurile și în momentul în care situația o va impune.

– Reprezentanții Direcției Gospodărire Comunală strâng începând de aseară frunzele adunate în jurul grătarelor de canalizare. 21 de manipulanți, șapte autospeciale și 2 automături sunt la lucru în acest sens. De asemenea, patru echipaje de alpiniști comunitari vor intreveni, acolo unde va fi cazul, pentru ridicarea copacilor sau crengilor căzute.

– Reprezentanții Poliției Locală vor interveni în zonele critice pentru a ajuta la fluidizarea traficului și pentru a elimina eventualele probleme.

– S.C. RAJA S.A. asigură permanența, pentru municipiul Constanța, cu 4 autospeciale și 12 echipe a câte 3 oameni care monitorizează zonele de risc.

Totodată, Primăria Constanța face un apel către populație să nu staționeze autovehiculele în zonele în care există riscul prăbușirii vreunui copac ori pe gratarele de canalizare pentru a îngreuna acțiunea reprezentanților Primăriei.

Constănțenii pot semnala permanent orice problemă la nr. de tel:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55;
  • Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi – 0241/48.81.71; 0722.54.53.66
  • Dispecerat Serviciul Inspectorat Protecție Civilă – 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08;
  • Dispecerat Poliția Locală – 0241/48.42.05;
  • Dispecerat RAJA – 0241/66.44.44.

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Schimbări importante pentru vizitatori la Spitalul Județean Constanța

mie nov. 9 , 2016
Începând de astăzi, 9 noiembrie 2016, accesul vizitatorilor în secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgența „Sf. Apostol Andrei” Constanța se face numai cu echipament de protecție (botoşi de unică folosință), cu excepția zonelor de risc epidemiologic (ATI adulți, STI copii, Nou-Născuți, Pediatrie, Chirurgie Pediatrică) unde accesul este permis numai cu […]
Spitalul Județean Constanța

V-ar putea interesa și: