Complex Verona Mamaia Nord – 5 motive ca să îl alegeți dacă vreți un apartament la mare

Dacă sunteți în căutarea unui apartament la mare, în care să locuiți sau pe care să îl achiziționați ca pe o investiție pe termen lung, aveți mai multe opțiuni. Complex Verona Mamaia Nord, compus din trei blocuri, cu 600 de apartamente în total, este o opțiune demnă de luat în seamă, pentru că are cel puțin cinci atuuri foarte importante.

Primul atu este amplasarea. Se spune că cele mai importante trei lucruri în imobiliare sunt „locația, locația și locația”. Complexul Verona Mamaia Nord este construit acolo unde îi spune și numele, Mamaia Nord, cea mai râvnită zonă din România, după București (datele oficiale spun că aici se construiește cel mai mult după capitală).

Blocurile sunt amplasate chiar pe malul lacului. Puteți fi 100% siguri că nu se va mai construi nimic în față pentru a vă obtura vederea. Veți putea admira în fiecare seară apusul pe lacul Siutghiol și veți descoperi că cerul își schimbă constant culorile. Dacă alegeți un etaj superior, veți putea admira și Marea Neagră, pentru că imobilele sunt construite la mai puțin de 700 de metri de mare.

Complexul este amplasat în apropierea zonei de cluburi, ceea ce îl face o investiție ideală pentru cei care vor să închirieze pe timp de vară (și nu numai).

Un al doilea motiv este calitatea construcției. De fapt, în perioada aceasta pe care o traversăm, poate că ar trebui să ne uităm prima dată la „cine construiește”, nu la „unde construiește”. Ați văzut, desigur, multe construcții ridicate de te miri cine. Unora le-a căzut, la propriu, tavanul în cap. Pentru un profit cât mai mare, mulți fac rabat de la calitate. Uneori, lucrul acesta se poate vedea cu ochiul liber, alteori nu. Știți ce fier beton a folosit, ce tip de ciment? Când cumpărăm, e un fel de loterie, ținem pumnii strânși și ne rugăm să nu dăm peste un țepar.

Vorbim despre o companie serioasă, înființată în 1994, condusă de un om de afaceri care locuiește în Constanța.

În cazul Complex Verona Mamaia Nord, nu va trebui să vă faceți griji în privința aceasta. Blocurile sunt ridicate de una dintre cele mai puternice firme din Constanța, Comprest Util. Este o companie care a participa la amenajarea bazei americane de la Mihail Kogălniceanu, după ce a fost verificată la sânge de Armata SUA, la extinderea plajelor din Constanța, care a construit multe din drumurile din sud-estul României. Are în portofoliu și un bloc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, construit inclusiv cu buncăr care rezistă unui atac nuclear.

Vă dăm un singur exemplu: proiectul tehnic prevedea că blocul poate fi construit pe o fundație obișnuită. Investitorul a decis însă să foreze 355 de piloți la o adâncime de 20 de metri, pentru ca structura de rezistență să fie mult mai solidă decât norma cerută de proiectanți. A costat cu câteva sute de mii de euro în plus, dar siguranța trebuie pusă înaintea orice.

Al treilea motiv se referă tot la calitate. Vorbim de calitatea materialelor folosite. Sunt de cea mai bună calitate. Investitorul a decis, de pildă, să folosească tâmplărie din aluminiu care nu se mai găsește decât în clădiri exclusiviste din Emiratele Arabe Unite, Elveția și Austria. Este vorba despre profile Gutman seria GWD 70 (High Izolation), fabricate în totalitate în Germania. Sticla este tripan de 52 mm, exterior: Cool Lite KN 166 securizat, interior: Float Clear 4-6 mm, interior : Duplex 4.1.4 Low-E. Feroneria este fabricată tot în Germania, de compania Roto, care oferă tehnologie de vârf. Evident, toate acestea sunt mai scumpe decât ce se găsește acum pe piața din România, dar și mai bune.

Fiecare scară este echipată cu câte două lifturi Schindler de 7 persoane. Acestea sunt prevăzute cu sistem de supraveghere video și videointerfon.

Pereții exteriori sunt realizați din BCA Celco, ce asigură un confort termic sport împreună cu sistemul de izolație compus din fațadă ventilată placată cu plăci Equitone, plăci Fundermax, cu grosimea de 8 mm, folie anticondens și vată bazaltică de 10 cm. Materialele sunt ignifuge și sunt certificate în acest sens.

Al patrulea motiv este calitatea proiectului, strâns legată de cea a construcției. Proiectul este format din trei imobile cu 600 de apartamente, cu 2 și 3 camere și de garsoniere. Veți găsi însă și aproape 50 de apartamente cu scară interioară, la etajele superioară, cu suprafețe cuprinse între 250 mp și 600 mp. O adevărată emblemă a luxului. Arhitectura este modernă, spațiile interioare sunt generoase, soluțiile tehnice sunt de ultimă oră, materialele folosite sunt de top.

Motivul cu numărul cinci este că nu vorbim despre un bloc de locuințe și atât, ci despre un complex imobiliar, care va include, pe lângă locuințe, multiple spații comune, dar și comerciale. Va fi, practic, un mini cartier din care nu va trebui să ieșiți decât dacă vreți să vizitați orașul. Veți avea aici două restaurante de mari dimensiuni (unul cu o capacitate de 250 de persoane, altul cu 500), un bar pentru 300 de persoane, două piscine pentru adulți și mai multe pentru copii, săli de fitness și pentru relaxare, cu o suprafață de circa 800 mp. De asemenea, veți găsi aici saloane de coafor, de frizerie, manichiură, întreținere. Copiii nu sunt uitați: vor avea locuri de joacă generoase, dar și spații de biciclete (atât ei, cât și adulții). Veți mai găsi locuri unde puteți lăsa cărucioarele pentru copii, dar și alte spații de socializare. Complexul va avea și propria recepție.

Pe scurt, un concept modern, așa cum se mai întâlnește în Europa de Vest și SUA. Acesta este trendul și în România. Oamenii nu mai vor pur și simplu un apartament, ci mai mult.

Iată alte câteva detalii tehnice. Încălzirea se face prin pardoseală și se realizează cu ajutorul centralelor individuale pe gaz. Compartimentarea interioară a apartamentelor este realizată din BCA de 15cm, iar pereții intre apartamente sunt de 25 cm, care asigură o foarte bună izolație fonică și termică a fiecărei încăperi. Balcoanele locuințelor sunt delimitate cu balustradă din sticlă securizată. Casa scării este complet finisata, iar intrările în imobil sunt prevăzute cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. Complexul dispune de o generoasă parcare subterană, dar și de una supraterană. În total, vor fi de circa 500 de locuri de parcare.

Apartamentele se vând cu instalații sanitare, electrice, termice și cu pereți la stadiul de glet, cumpărătorul având astfel posibilitate să îl personalizeze așa cum dorește.

Prețurile diferă în funcție de suprafață și etaj. Vă oferim un exemplu. O garsonieră cu o suprafață construită de 51,43 mp, o suprafață utilă de 38,12 mp, balcon de 5,04 mp, vedere la mare, etajul 3, se vinde cu 78.000 de euro (plus TVA).

Primul bloc, de 160 de apartamente, este ridicat. În acest moment se lucrează la finisajele interioare și exterioare.

Pentru mai multe detalii și prețuri despre Complex Verona Mamaia Nord, vizitați site-ul de prezentare (click AICI).

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.