Concurs județean de creație de bandă desenată în franceză și engleză

Moș Crăciun a fost, în acest an, tema concursului judeţean de creaţie de bandă desenată „BD Noël-BD Santa“, iniţiat de Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny“ şi Liceul Teoretic „Decebal“ din Constanţa.

Concursul se află la cea de a treia ediţie şi s-au înscris elevi de gimnaziu şi liceu din tot judeţul.

Cele peste 200 de lucrări în limba franceză sau engleză vor fi întâi jurizate, iar premierea va avea loc sâmbătă, la ora 12, la Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman”. Expoziţia celor mai reuşite creaţii ale concursului va putea fi admirată aici până pe 15 ianuarie, anul următor.

„Sperăm ca acest concurs să devină o tradiţie, cu timpul. Avem toate şansele, cred eu, deoarece organizatorii sunt la fel de entuziasmaţi ca participanţii. Aşteptăm, de fiecare dată, cu nerăbdare, să primim benzile desenate ale concurenţilor şi apreciem foarte mult creativitatea, sensibilitatea şi originalitatea lucrărilor. Abordând această temă, copiii s-au aventurat în lumea fanteziei şi l-au pus pe Moş Crăciun în diferite ipostaze. Odihnindu-se în peisaje exotice sau castele autohtone, călătorind pe Marte sau înotând în mare, Moşul a fost răsfăţat de micii creatori de bandă desenată şi recompensat pentru generozitatea sa celebră. Călătoriile sale au fost, uneori, asemănătoare celor ale oamenilor obişnuiţi sau alteori, fantastice, ca ale unui supererou. “ a declarat prof. Chilianu Cristina, coordonator al proiectului.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Moș Crăciun vine la copiii navigatorilor

mie dec. 12 , 2018
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, conform tradiției din ultimii 29 de ani, Moș Crăciun vine încărcat de cadouri pentru copiii navigatorilor, membri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN). „Moș Crăciun va lăsa tolba sa la sediul SLN, de unde se pot ridica darurile pentru copiii în vârstă de până la […]