Concurs pentru tineri. Poți câștiga participarea la o conferință în Bruxelles despre viitorul Europei

Deputatul în Parlamentul European Eugen Tomac a lansat un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova. Câștigătorii au șansa de a participa la o Conferință privind viitorul Europei, la Bruxelles, dar și alte premii.

Pentru prima dată, concursul este deschis și tinerilor de peste Prut.

„Mi se pare firesc ca și românii de peste Prut să aibă șansa de a-și face auzită părerea. Sunt români, sunt europeni, prin urmare trebuie să aibă un cuvânt de spus, iar Partidul Popular European îi susţine spre a-şi face cunoscute aspiraţiile”, a declarat Eugen Tomac.

Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să realizeze un clip video creativ de maximum 2 minute care să rezume viziunea acestora despre cum ar trebui să arate viitorul Europei.

„Tinerii de astăzi sunt extrem de creativi, sunt hotărați să obțină ce își doresc și asta este extraordinar. Este datoria noastră să îi ascultăm și să le acordăm încrederea de care au nevoie. Europa de mâine este a lor și atunci este firesc ca ideile lor să fie ascultate astăzi”, a adăugat Eugen Tomac.

Condițiile sunt simple. Tinerii trebuie să aibă între 14-21 ani, să fie din România sau R. Moldova și să transmită până la 15 decembrie 2021 lucrările lor.

„Le urez succes tuturor și îi asigur că va fi un efort plăcut, răsplătit pe măsură”, a conchis Eugen Tomac.

Toate detaliile legate de concurs pot fi găsite pe www.viitoruleuropei.eu.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Stelian Ion a primit un aviz negativ

Tue Oct 19 , 2021
Ministrul propus la Justiţie, Stelian Ion a primit un aviz negativ, marţi, în urma audierii în cele opt comisii comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Ion Stelian a vorbit despre desfiinţarea Secţiei Speciale. „Pot fi avute în vedere mai multe amendamente, dar ideea principală este de a respecta competenţa parchetelor. […]