Conducerea PNȚCD Constanța l-a comemorat pe Iuliu Maniu. Un preot a propus canonizarea acestuia. FOTO. VIDEO

Tudorel Chesoi - comemorare Iuliu Maniu (15)
Dan Duda, Tudorel Chesoi și Petrică Panait

Conducerea PNȚCD Constanța a participat, astăzi, în Sighetul Marmației, la evenimentele prilejuite de comemorarea a 63 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu.

Delegația din Constanța a fost condusă de Tudorel Chesoi, președinte PNȚCD Constanța și vicepreședinte la nivel național al partidului, Dan Duda, vicepreședinte PNȚCD Constanța, și Petrică Panait, secretar general al Organizației Județene.

Țărăniștii au vizitat ”Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței”, unde se poate vedea costumul de prizonier al lui Maniu, dar și lanțurile cu care era ținut.

La întrunirea țărăniștilor a venit și un preot din Sighet, care a propus canonizarea lui Iuliu Maniu.

În sala primăriei din localitate s-a organizat o întâlnire în memoria sa, la care au participat zeci de persoane. ”O plătit, o plătit, dar până o plătit a fost jale”, a spus unul dintre participanți, nemulțumit că nu se face mai mult pentru memoria acestuia. Au luat cuvântul mai multe persoane, care au evocat personalitatea celui care a fost Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947).

După 23 august 1944 Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale. La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ. Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidențială că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică.

S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.

În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947. La 1 decembrie 1998 a fost dezvelit Monumentul lui Iuliu Maniu din București.

 

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cutremurătoare poveste a lui Georgică, băiatul crescut în grajd, alături de porci

sâm feb. 6 , 2016
Poveste cutremurătoare în județul Constanța. Un copil din Dumbrăveni a crescut într-un grajd de porci, până în urmă cu câteva zile. Iată ce spune TV Neptun: Frig, mizerie şi un miros greu de suportat. În aceste condiţii a crescut Georgică, băieţelul de doi ani care a fost adus la Spitalul […]

V-ar putea interesa și: