Conducerea Pro Agro, raport de activitate la final de mandat. Invitat de onoare a fost un fermier constănțean

Emil Dumitru

Emil Dumitru, președintele Federației Naționale PRO AGRO, și-a prezentat ieri, într-o conferință de presă, raportul de activitate pentru perioada celor două mandate pe care le-a deținut la șefia organizației.Invitat de onoare a fost un fermier constănțean: Gheorghe Albu, președintele interimar al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Producător agricol și conducătorul unei ferme de familie din Chiselet, județul Călărași, Emil-Florian Dumitru, a decis să își încheie cel de-al doilea mandat în fruntea PRO AGRO cu prezentarea unui raport al activității. Emil Dumitru a fost ales pentru prima dată la șefia Federației în iunie 2015, fiind reales în 2017. Președintele Federației Naționale PRO AGRO a ținut să le mulțumească colegilor săi pentru încrederea pe care aceștia i-au acordat-o pe toată perioada celor două mandate:

„Vreau să vă mulțumesc că ați venit astăzi la o conferință de presă a unei structuri federative reprezentative la nivel național, este vorba de Federația PRO AGRO. Sunt alături de câțiva colegi care au avut loc la această masă de prezidiu însă cred că România agricolă după 2020 ar trebui să aibă structuri asociative foarte puternice. Avem o specificitate a agriculturii din România care trebuie susținută atât la nivel național, cât și la nivel european. Este un gest de normalitate faptul că la sfârșit de mandat am ales să prezint în fața dumneavostră, a celor cu care foarte bine am colaborat în toți acești patru ani de zile, să spun atât realizările, cât și nerealizările, cât și o proiecție de viitor, ce ne-am dori să facem pentru ca mediul asociativ să contribuie în mod decisiv la niște politici agricole sustenabile pentru ca satul românesc să aibă viitor și fermierii noștri să vândă produse cu valoare adăugată și nu neapărat materială”, a declarat Emil Dumitru în începutul conferinței de presă, citat de Agrointel.ro.

Potrivit lui Emil Dumitru, faptul că nu mia dorește să mai candideze pentru încă un mandat de președinte nu este altceva decât un gest de normalitate. Mai mult, acesta este de părere că așa ar trebui să se procedeze în tot mediul asociativ:

„Cred eu că Federația PRO AGRO și-a dovedit în toți acești patru ani de zile o maturitate în a susține niște poziții publice coerente astfel încât să fim luați în considerare, sigur că nu am fost un partener de dialog foarte comod. Eu personal de nenumărate ori am avut poziții antagonice, indiferent că la guvernare au fost tehnocrați sau oameni politici. Cert este că la sfârșit de mandat vreau să vă spun că la momentul la care am fost ales de către colegii mei, în 2016, am spus că va fi ultimul meu mandat și faptul că trebuie să mă țin de cuvânt este un gest de normalitate. Cred că așa ar trebui să se procedeze în tot mediul asociativ, să existe niște mandate limitate din punct de vedere al timpului astfel încât să existe o competiție reală în ceea ce înseamnă reprezentarea interesului legitim al fermierului din România”.

Acesta a mai spus, în cadrul conferinței de presă, că după mai multe discuții pe care le-a avut cu colegii săi, a hotărât să rămână în fruntea organizației pentru încă 30 de zile, ca președinte interimar, pentru a organiza viitoarele alegeri pentru funcția de președinte a Federației Naționale PRO AGRO:

„Trebuie să vă fac precizarea că, drept urmare a discuțiilor pe care le-am avut azi în Adunarea Generală, ținând cont că mă consider o persoană obiectivă, s-a ajuns la concluzia ca încă 30 de zile să țin un interimat astfel încât să organizez noile alegeri pentru că la această dată nu s-a înscris niciun potențial candidat, sigur că avem resurse suficient de importante în Federație ca să ocupe poziția de președinte”.

Dumitru a declarat că agricultura României a devenit performantă odată cu aderarea la Uniunea Europeană, dar mai are un drum lung de parcurs și probleme de rezolvat. Detalii AICI.

Emil Dumitru consideră că în agricultura românească este nevoie să se pună accent pe consolidarea breslelor, lucru care ar putea facilita atingerea obiectivelor agricultorilor:

„Cred că la sfârșit de mandat, din punctul meu de vedere, ar trebui totuși să existe o mai mare aplecare pe ceea ce înseamnă consolidarea breslelor în agricultura României. Faptul că suntem foarte dezbinați a condus practic la mai multe voci și nu am reușit să ne atingem toate obiectivele. Astăzi a fost un gest de normalitate din partea Federației PRO AGRO de a-l avea invitat de onoare pe președintele interimar al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), domnul Gheorghe Albu, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale. Avem aceleași probleme și avem aceleași idealuri motiv pentru care cred că trebuie să ne compatibilizăm în viitor, să devenim poate cu adevărat o forță și să nu mai fim luați uneori de politic, când unii, când ceilalți și să avem aceeași voce”, a declarat președintele Federației Naționale PRO AGRO.

În cadrul conferinței de presă au mai fost prezenți și au luta cuvântul și alți lideri din cadrul PRO AGRO, în special vicepreședinți ai organizației: dr. vet. Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP), Claudiu Frânc – președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Ștefan Pădure – președintele Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Ion Cioroianu – vicepreședinte  în Asociația Fermierilor România (AFR), Ionel Arion – vicepreședinte AFR sau Viorel Marin – președintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie (ANAMOB).

Federația Națională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private. De asemenea, aceasta este singura organizație care îndeplineşte simultan condiţiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate agricultură și industria alimentară, constatată de Tribunalul Bucureşti.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Regina Maria a cumpărat Pozimed

joi mai 9 , 2019
La 10 ani de la deschiderea primului centru medical din Constanța, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează prezența în oraș prin preluarea Centrului Pozimed, format din două centre de imagistică, laborator și o policlinică. Centrul medical Pozimed, inaugurat în luna august 2009, se află în centrul orașului Constanța și […]

V-ar putea interesa și: