Consilierii județeni s-au întrunit în format fizic. CMSN a primit o suplimentare bugetară de 3.131.074 lei, Spitalului de Pneumoftiziologie, 367.800 lei

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 21 septembrie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 43 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Primul proiect pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost cel privind acordarea post mortem a titlului de “Cetățean de Onoare al Județului Constanța” domnului profesor universitar doctor Marin Mincu. În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la înființarea Universității „Ovidius” Constanța, pentru bogata sa activitate științifică și literară în calitate de poet, prozator, eseist și critic literar a fost acordată cea mai mare distincție civilă pe care o poate conferi Consiliul Județean Constanța, respectiv titlul de “Cetățean de Onoare al Județului Constanța” domnului profesor universitar doctor Marin Mincu.

A fost dezbătut și aprobat și proiectul privind modificarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța, pentru anul 2022. Planul anual de acțiune cuprinde date detaliate privind numărul și categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile propuse pentru a fi înființate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat și sursele de finanțare, precum și planificarea activităților de informare a publicului, programul de formare și îndrumare metodologică în vederea creșterii performanței personalului din structurile proprii care administrează și acordă servicii sociale.

Următoarele 14 proiecte de pe ordinea de zi fac referire la înființarea serviciilor sociale cu și fără cazare ale Centrelor și Locuințelor protejate pentru persoane cu dizabilități precum și aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor sociale cu și fără cazare. Obiectivul general al procesului de restructurare constă în asigurarea persoanelor adulte cu dizabilități, a serviciilor specifice de care au nevoie, în alternative de tip familial sau rezidențial cu capacitate maximă de 50 de locuri, adaptate nevoilor lor, sigure din punct de vedere al securității personale, în vederea integrării în comunitate și participării la viața acesteia. Mai multe detalii cu privire la cele 14 proiecte regăsiți aici.

De asemenea și următoarele trei proiecte de pe ordinea de zi fac referire la reorganizarea Serviciilor Sociale cu și fără cazare precum și aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare ale Serviciilor Sociale cu și fără cazare. Scopul acestor servicii sociale este de a preveni abandonul și instituționalizarea copilului cu deficiență, de a sprijini și consilia familia, de a organiza acțiuni de informare a comunității în ceea ce privește serviciile oferite, rolul său în comunitate, accesarea și modul de funcționare, precum și despre importanța existenței acestui tip de servicii pentru sprijinul, reabilitarea, integrarea și includerea socială a copiilor cu dizabilități din comunitate.

Un alt proiect dezbătut în şedinţa de astăzi a vizat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Constanţa. În urma rectificării, bugetul a fost majorat cu suma de 13.022.020 lei, de la valoarea de 795.303.281 la valoarea de 808.325.301. Pentru mai multe detalii puteţi consulta proiectul de hotărâre aici.

Alte rectificări bugetare s-au aprobat şi în cazul a cinci instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa. Astfel, bugetul de venituri şi cheltuieli al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a fost majorat cu suma de 3.131.074 lei, bugetul rectificat ajungând la o valoare de 19.105.630 lei. De asemenea, bugetul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa a fost suplimentat cu suma de 367.800 lei, de la valoarea iniţială de 42.547.597 lei, la 42.915.397 lei. În ceea ce priveşte Lista de investiţii pentru această unitate medicală, aceasta a fost majorată cu suma de 26.000 lei, ca urmare a introducerii unui nou obiectiv de investiţii, respectiv “Sistem alarmă saloane”. Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, rectificarea bugetară s-a realizat între capitole, astfel că, valoarea totală a bugetului aprobat iniţial, respectiv 211.515.888 lei, rămâne neschimbată. Aceeaşi situaţie regăsim şi la Direcţia Judeţeană de Pază Constanţa, unde, în urma rectificării, bugetul instituţiei rămâne la valoarea estimată iniţial, respectiv 12.252.258 lei. Toate aceste modificări bugetare sunt generate de raţiuni obiective, fiind influenţate de gradul de realizare al veniturilor proprii şi dinamica necesităţilor specifice fiecărei instituţii.

Tot în şedinţa de astăzi, consilierii judeţeni au aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, a listei de investiţii şi a programului de evenimente culturale ale Teatrului de Stat Constanţa. Astfel, pentru buna funcţionare a instituţiei de cultură, bugetul a fost majorat cu suma de 1.780.000 lei, rezultând un buget rectificat în valoare totală de 12.094.800 lei. Pentru mai multe detalii puteţi consulta proiectul de hotărâre aici.

Un alt punct, dezbătut și aprobat, a fost cel cu privire la aprobarea tarifelor de călătorie și a abonamentelor pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate in județul Constanța pentru traseele aferente lotului 7, tarife rezultate în urma procedurii de licitație deschisă. Aceste tarife rezultate vin în urma încheierii procedurii de licitație deschisă, privind finalizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public de persoane. Pentru mai multe detalii privind prețurile, puteți consulta documentația aici.

Un alt proiect important a fost cel privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027. Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului este realizarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027. Acest obiectiv este reprezentat de colectarea, interpretarea și sinteza datelor și informațiilor actualizate în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică a județului Constanța în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare a Județului Constanţa pentru perioada 2021-2027. Scopul elaborării Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului pentru perioada 2021-2027 este identificarea, cuantificarea și stabilirea priorităților de dezvoltare socio-economice integrate ale județului Constanța, Consiliul Județean Constanța fiind promotorul și susținătorul unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Pentru a putea îndeplini acest rol, administrația publică are nevoie de resurse umane competente și bine gestionate, de un management eficient și transparent al utilizării resurselor, de o structură instituțional-administrativă adecvată, precum și de proceduri clare, simple și predictibile de funcționare. Din acest deziderat, rezultă necesitatea elaborării unui instrument, care să traseze liniile directoare, pe domenii strategice de interes.

A fost aprobat și proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție Modernizare DJ 392 Vânători-Pecineaga L=3km. Investiția vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru traficul auto pe drumul județean DJ 392, din localitatea Pecineaga (de la intersecția cu drumul județean 394) până in localitatea Vânători. Acesta reprezintă singura cale de acces a locuitorilor satului Vânători către reședința de comună Pecineaga. Caracteristicile tehnice și de exploatare existente sunt necorespunzătoare pentru desfășurarea circulației în condiții optime de sigurantă și confort. Siguranța circulației este una din problemele acestor drumuri, alături de starea de degradare a îmbrăcăminții rutiere find observate și lipsa marcajului orizontal și a indicatoarelor rutiere conform normelor în vigoare.

Un alt proiect a fost cel privitor la darea în folosință gratuită către Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf.Apostol Andrei” Constanța, a bunului lift persoane cu dizabilități aferent Policlinicii nr.2. Contractul de prestare servicii, proiectare și execuție lucrări are ca obiect „servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție de lucrări pentru reamenajare acces principal la corp de clădire Policlinica 2, prin desfacere rampă persoane cu dizabilități și poziționare lift persoane cu dizabilități – Strada Stefan cel Mare Nr. 133”. Astfel, având în vedere faptul că liftul montat deservește imobilul Policlinica Nr. 2, imobil care se află în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf.Apostol Andrei” Constanța, se impune transmiterea utilajului în folosință gratuită acestuia.

Ședința  s-a ținut în format fizic și au fost prezenți un număr de 33 de aleși județeni.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Grecii din Constanța nu se lasă și vor intre în Cartea Recordurilor

Wed Sep 21 , 2022
Grecii din Constanța au planuri mari. Ca de fiecare dată, de altfel. Președintele Comunității Elene Elpis Constanța, Anton Antoniadis, a declarat azi că se fac pregătiri pentru a intra în Cartea Recordurilor. Antoniadis a declarat astăzi că a trimis Uniunii Elene din România pentru a fi incluse în programul anului […]