Consilierii locali din Constanța încalcă legea și scapă nepedepsiți

deschidere consilieri
Imagine dintr-o ședință de Consiliu Local

Consilierii locali au o serie de drepturi, dar și de obligații, izvorâte din Legea 215/2001 a Administrației Publice Locale. Atribuțiile consiliilor locale sunt extinse: de la avizarea sau aprobarea de studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-sociale, la vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a orașului până la asigurarea ordinii și liniștii publice și sprijinirea, în condițiile legii, a activității cultelor religioase. Lucrează în ­comisii și pot propune proiecte de hotârâri. Legea 215 prevede clar, la modul de funcționare, câteva obligații pe care le au toți consilierii locali. Articolul 52, puntul 3: „Consilierii sunt obligați ca în îndeplinirea mandatului să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe”. Punctul 4 este de asemenea foarte clar: ”Fiecare consilier, precum și viceprimarul, sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”.

Legea nu se respectă, în Constanța

Consilierii locali din Constanța nu respectă legea. Nu numai în acest mandat, dar și în cele precedente, nu au organizat întâlniri cu cetățenii. Marea lor majoritate nu a întocmit nici rapoarte de activitate. Explicațiile sunt din cele mai diverse, de la ”nu am știut” până la ”pentru banii pe care îi primesc să fac și raport de activitate?” (indemnizația lunară este de circa 6-700 de lei). Cea mai simplă explicație este însă aceea că nu au ce să scrie. ”Dacă nu au activitate, ce raport să facă?”, întreabă retoric Alexandru Bajdechi, studentul la drept care a cerut desființarea Consiliului Local Constanța, pe motiv că nu s-a întrunit la intervalul cerut de lege.

Nu există sancțiuni

Legea 215 prevede aceste obligații, dar nu și sancțiuni dacă nu sunt duse la îndeplinire. ”Nu există sancțiuni juridice, ci nu mai de ordin politic”, spune Alexandru Bajdechi. Nici măcar, de exemplu, nu li se reduce indemnizația. În opinia sa, s-ar putea depune o acțiune în instanță pe obligația de a face. Cert este însă că, la acest moment, nu există sancțiuni. Interesant este că legea este încălcată chiar de primărie. ”Nici Primăria Constanța nu organizează întâlniri cu cetățenii. Legea 52/2003”, spune Bajdechi. Legea prevede că primăria trebuie să trimită organizațiilor interesate toate proiectele de hotărâre ca să poată fi trimise sugestii. Deși ar trebui ca acestea să fie trimise cu 30 de zile înainte, pentru a putea fi studiate, acest lucru nu se întâmplă decât cu o zi înainte de ședințele de consiliu, afirmă Alexandru Bajdechi. Mai mult, procesele verbale de la aceste ședințe nu apar, spune el, decât după două luni, deși Legea 215 prevede un termen de 3 zile.

Am scris mai multe despre acest subiect în România liberă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța - ofertă pentru profesori și elevi

mie nov. 18 , 2015
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale. Oferta cuprinde: – vizionarea spectacolului de la Delfinariu – vizitarea Microrezervației de păsări și animale – vizitarea secției de păsări exotice – vizitarea parcului […]

V-ar putea interesa și: