Constanța, acest Las Vegas ratat

Cinci săli de jocuri sau case de pariuri într-o singură intersecție. Foto: Constanta 100%, noiembrie 2021

În zona Trocadero din Constanța funcționa o mică brutărie. Avea produse puțin mai scumpe decât în alte locuri, dar prețul era justificat, pentru că vindea produse de foarte bună calitate. Brutăria s-a închis, iar în locul ei a apărut o sală de jocuri care are program non stop și se laudă că oferă „free bar” (deși cu toții știm că nimic nu e gratis).

Transformarea brutăriei din Constanța în sală de jocuri nu este nici o întâmplare, nici un accident nefericit. Îl putem numi un fenomen. Încet, dar sigur, Constanța s-a transformat într-un Las Vegas ratat. Orașul e plin de săli de jocuri, case de pariuri, care vin la pachet cu amaneturi.

Unele din ele ocupă spații impresionante. De pildă, una din cele cinci de care vorbim se află în fostul sediu de campanie al fostului primar PSD Decebal Făgădău. Un spațiu generos. Altul a ocupat brutăria, dar și alte spații comerciale conexe. Altele s-au înființat în locul unei bănci.

Dacă veți sta în mijlocul intersecției de care vorbeam mai sus, veți putea vedea nu mai puțin de cinci săli de jocuri și case de pariuri! Cinci într-o singură intersecție. La acestea se adaugă și un sediul al Loteriei Române, care funcționează de foarte mulți ani.

Afacerile acestor firme merg foarte bine, își permit să se extindă. Superbet, de pildă, deținut de firma Superbet Betting&Gaming SA, a avut în 2020 o cifră de afaceri de  309.926.534 lei și un profit de 8.045.943 lei. Așadar, cifra de afaceri a acestei companii a fost, în medie, de peste 849.000 de lei pe zi! Așa își permite să plătească vedete sau cvasi-vedete să le facă reclamă. Vorbim de Florin Răducioiu, Bogdan Stelea, Gică Craioveanu, Mihai Leu, Cătălin Moroșanu, Ana-Maria Brânză, Ilie Dumitrescu, Cătălin Moroşanu, Virgil Stănescu şi Vali Moraru. Oameni care probabil ar fi avut cu ce să trăiască și fără să promoveze astfel de afaceri. Firma este deținut în proporție de 99,98% de Superbet Holding SA, iar restul de SB CYPRUS INVESTMENTS 1 LIMITED. Acționar majoritar la Superbet Holding SA este tot SB CYPRUS INVETMENTS 1 LIMITED, cu sediul în Cipru.

Fortuna funcționează sub firma Bet Zone SA. În 2020, a avut o cifră de afaceri de 101.498.514 lei și un profit de 3.658.219 lei. 99,02 din acțiuni aparțin FORTUNA BET HOLDING SRL, companie care a raportat în 2020 o cifră de afaceri de zero lei și pierderi de 8.502.560 lei. Acest SRL este deținut de FORTUNA ENTERTAINMENT GROUP NV cu sediul în Olanda.

O altă sală, Las Vegas, funcționează pe firma Las Vegas Games & Fun S.R.L. În 2020 a avut o cifră de afaceri de 169.913.193 lei și un profit de 1.122.091 lei. Firma are ca acționar majoritat, ați ghicit, o compnie din Cipru: SB CYPRUS INVETMENTS 1 LIMITED. Adică firma care deține și Superbet.

Magnum și GSI Play sunt afaceri locale. Cea din urmă are sediul în satul Tariverde. A avut afeceri de 2.339.304 lei în 2020 și profit de 333.066 lei. Pentru prima nu există date disponibile la Minsterul Finanțelor.

La nivel național, potrivit Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, sunt licențiați 61 de operatori în domeniu.

În județul Constanța funcționează aproape 500 de săli de jocuri.

Evident, ar fi fost folositor și sănătos să trăim într-un județ care are 500 de săli de sport pentru copii și nu numai, sau 500 de parcuri bine puse la punct.

Și dacă Las Vegas este un oraș construit pentru jocuri de noroc, Constanța nu este. Se pare însă că, încet, dar sigur, devine.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



6 thoughts on “Constanța, acest Las Vegas ratat

  1. Cred ca nu ai auzit de piața liberă si de regulile pieței libere, dintre care prima este “cerere și ofertă”.

    1. Ești un bou dacă crezi că asta este o soluție pentru ca orașul nostru sa arat altfel.Ești cumva
      din categoria postacilor pupincuriști?ori te bagi în seamă precum chiloții în cur.

  2. Cu cat se adâncește sărăcia iar munca nu e plătită, acest fenomen se extinde. Lipsa de speranță îndeamnă pe multi sa-si amaneteze bunuri iar cu banii împrumutați își încearcă norocul la casele de pariuri. Unii au noroc la câștig dar cei mai mulți rămân rămân păgubiți. Dar, nu te trage nimeni de mânecă sa faci așa ceva.

  3. Frumos articol, felicitari !
    Problema este evident una de educație. Sunt perfect de acord ca piața este liberă, este inadmisibil sa intervii, dar realistic vorbind cu cât nivelul de Civilizație și educație este mai scăzut cu atât cererea mai mare ale acestor agenții este in creștere. O relație direct proporțională din pct meu de vedere.
    Administrația ce poate sa facă ? Extrem de multe, in primul rand sa investească in educație. Cum ? Sa împiedice in primul rand abandonul școlar prin diverse măsuri, atât de stimulare cât și de coerciție. Sa investească in infrastuctura-in sali de curs si terenuri sportive noi, sa intervină in perfectionarea cadrelor didactice, sa creeze un parteneriat real cu Universitatea Ovidius prin care aceasta din urma sa primească fonduri, sa creasca ca valoare si astfel sa determine liceenii sa își continue studiile superioare aici in Constanta. Pot fi făcute multe dacă se vrea, Dar stai, noi plătim 5 milioane de lei pe beculețe (fata de 1,5 mil cât da Cluj Napoca de ex). Atât am avut de spus..

  4. Acolo unde este sărăcie, întotdeauna vor exista și jocurile de noroc. Ele sunt salvarea sărăcii…!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Vergil Chițac, 2020: „Mai puține beculețe, mai mult respect pentru adevăratele priorități!” Vergil Chițac, 2021: un milion de euro pentru beculețe

Fri Nov 12 , 2021
Orașul Constanța nu a avut luminițe de sărbători de Crăciun în 2020. A fost o decizie asumată a conducerii primăriei. O decizie bună, așa cum explica și primarul Vergil Chițac. Ca să nu rămână cu totul în benză, primăria a cerut ajutorul unor firme private. Multe au răspuns pozitiv și […]