Constanța are nevoie de oameni nerezonabili

cristian-hagi-editorial

Dramaturgul George Bernard Shaw spunea: „Omul rezonabil se adaptează lumii: cel nerezonabil perseverează în încercarea de a face lumea să i se adapteze lui. Prin urmare, orice progres depinde de omul nerezonabil.” Este valabil în orice domeniu, de la afaceri la administrație. Fie că vrei să pui pe picioare o fabrică, fie că vrei să conduci un oraș, ideea aceasta merită avută în vedere și analizată.

Dar ce înseamnă să fii „nerezonabil”?

Psihosociologii folosesc, pentru a măsura personalitatea, Modelul Celor Cinci Factori sau inventarul „Big Five”, care estimează cine suntem având în vedere următoarele dimensiuni:

Nervozitate – emotiv, agitat contra calm, sigur de sine

Extraversiune – energic, gregar contra solitar, rezervat

Receptivitate – inventiv, curios contra consecvent, precaut

Conștiinciozitate – ordonat, harnic contra leneș, indolent

Agreabilitate – cooperant, empatic contra egoist, antagonic

Psihologul Jordan Peterson susține că inovatorii și revoluționarii tind să prezinte o combinație foarte specială a acestei trăsături, îndeosebi ultimele trei: receptivitate, conștiinciozitate și agreabilitate.

„Inovatorii trebuie să fie receptivi. Trebuie să fie capabili să-și imagineze lucruri pe care alții nu pot și să fie dornici să-și conteste propriile idei preconcepute. Trebuie să fie și conștiincioși. Un inovator cu idei strălucite, dar care este lipsit de disciplină și de perseverența necesară pentru a le duce la îndeplinire este un simplu visător. Dar, în mod esențial, inovatorii trebuie să fie dezagreabili. Prin dezagreabil nu înțeleg respingător sau antipatic. Vreau să spun că, pe cea de-a cincea dimensiune din intervalul de personalitate „Big Five”, „agreabilitate”, ei tind să se situeze către extremitatea îndepărtată a spectrului. Ei sunt oameni dispuși să-și asume riscuri sociale – să facă lucruri pe care ceilalți ar putea să le dezaprobe.”, scrie Malcom Gladwell, în lucrarea David și Goliat.

Tot el afirmă că nu este ușor, pentru că societatea îi privește chiorâș pe cei dezagreabili și pentru că suntem programați, în calitate de ființe umane, să căutăm aprobarea celor din jur. Și totuși, o idee radicală și transformatoare nu duce nicăieri fără voința de a sfida convențiile.

„Dacă ai o idee nouă, care este turbulentă, iar tu ești un tip agreabil, atunci ce faci? Dacă te frământă că vei tulbura sentimentele oamenilor și vei perturba structura socială, nu-ți vei duce ideile mai departe.”, spune Peterson.

Un foarte bun exemplu dat de Galdwell este modul cum omul de afaceri Ingvar Kamprad a creat imperiul Ikea. A avut idea genială de a vinde mobila pe bucăți, neasamblată, ceea ce a redus atât costul de producție, cât și cel de transport, sfidându-și concurența.

Prin 1950, furnizorii lui Kamprad, suedezi, furioși că pierd din cota de piață, au lansat un boicot împotriva Ikea și nu au mai onorat comenzile. Kampard a găsit o soluție la care puțini s-au fi gândit. Și-a externalizat afacerea în Polonia, o țară cu forță de muncă ieftină, cu lemn din belșug, dar o țară comunistă, care nu avea infrastructura necesară, muncitori calificați sau economie de piață și legile care o guvernează. A mers în Polonia în 1961, anul în care se ridica Zidul Berlinului, perioada în care Vestul și Estul au ajuns în pragul unui război nuclear, din cauza crizei rachetelor din Cuba. E ca și cum o mare companie americană ar vrea acum să deschidă un magazin în Coreea de Nord, compară Gladewell.

„Numai foarte puțini oameni au creativitatea de a se gândi să expedieze mobila în cutii plate și să externalizeze în fața unui boicot. Un și mai restrâns număr poate să nu doar să aibă acest gen de intuiții, dar și disciplina necesară pentru a construi o operație manufacturieră de primă clasă într-o băltoacă economică. Dar să fii creativ, conștiincios și să ai forța mentală de a sfida Războiul Rece? Așa ceva e lucru rar.”, conchide autorul.

Ingvar Kampard a murit în ianuarie 2018. A fost cel mai bogat om de afaceri din Suedia, având o avere estimată de Forbes la 23 de miliarde de dolari.

Aș vrea să văd astfel de oameni curajoși nu numai printre oamenii de afaceri din România, dar și printre politicieni și, mai ales, printre primari.

De multe ori, aceștia nu trebuie să facă ceea ce vor oamenii să facă. Știu, sună rău, dar așa este. Să presupunem că am fi întrebați, de pildă, dacă vrem să mai plătim impozite și taxe. Probabil că mulți – nu știu dacă majoritatea – vor spune că nu. Avem deja politicieni care ne îndeamnă, în mod cu totul iresponsabil, să nu le mai plătim. Și un copil din ciclul primar știe că o țară, o societate, nu poate rezista fără bani. Evident, trebuie verificat atent cum sunt cheltuiți. Sau să presupunem că am fi întrebați, bugetari fiind, dacă vrem ca statul să majoreze salariile. Să le dubleze. Sau să dubleze pensiile, alocațiile, orice populism pe care, desigur, l-ați întâlnit deja până acum. Mulți vor dori, desigur, salarii mai mari. Riscurile sunt că ce câștigăm azi s-ar putea să valoreze mai puțin mâine, din cauza inflației.

Primarii și chiar politicienii trebuie să fie curajoși și vizionari. Din păcate, România are o lipsă mare la acest capitol. Și, când mai apare cineva care vrea să rezolve o problemă, într-un mod care nu e deloc popular, e întâmpinat cu fluierături și înjurături de o parte dintre noi. Așa s-a întâmplat de multe ori când s-au implementat soluții novatoare, poate nepopulare, dar care au dat roade.


Articole similare:

Fenomenul creșterii posttraumatice sau partea bună din pandemie

Teoria dificultății dezirabile. Povestea doctorului care s-a luptat cu leucemia la copii

Efectul simplei expuneri sau ce nu ne spun politicienii

Experimentul Rosenhan. Să nu corectăm problemele trecutului creând unele noi, pentru viitor


Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.