„Constanța – Capitala Tineretului din România 2021-2022” premiază tinerii artiști care aduc un upgrade orașului

Competiția „#ComeToUpgradeYourCity – Concurs de artă stradală”, desfășurată în cadrul programului „Constanța – Capitala Tineretului din România 2021-2022” care a vizat direcția #ComeToSEAusArtsy și care a fost organizată de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța (FONT CT), în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR), Primăria Municipiului Constanța, Tomis Marina și Administrația Portului Constanța a adus în fața comunității doi dintre tinerii artiști talentați ai Constanței.

Câștigătorul concursului este tânărul Alexandru ANTONESCU, cel care a propus juriului o lucrare inovativă, care a respectat cel mai bine tema propusă. La realizarea lucrării acesta a colaborat cu un bun prieten și coleg de-al său, Andrei FELEA.

Alexandru ANTONESCU este ilustrator și designer grafic, recent absolvent al Universității Naționale de Arte din București. Stilul său și semnătura artistică pentru care este recunoscut sunt reprezentate de paleta cromatică specifică folosită în lucrările sale, construcția personajelor și conceptele bine gândite. Lucrările sale de multe ori au o tentă umoristică, sunt viu colorate și atrag privirea, dar în același timp au și o prezență puternică și o simbolistică bine definită în spatele acestora. Arta sa a pătruns pe piața intercontinentală; de la etichete de sticle de vin, artă murală, afișe pentru stațiile de autobuz, până la ilustrații pentru identitatea orașului Quebec din Canada.

Andrei FELEA este artist visual și a absolvit recent Universitatea Națională de Arte din București. Are universul visual propriu și este plin de imaginație. Lucrările sale te pun pe gânduri, iar mesajul acestora poate avea diverse interpretări, în funcție de cine privește. Mereu în căutare de cunoaștere și de ceva nou, apreciază abordările istorice, sociale și culturale. Dorește să oprească clipa și să surprindă.

Concursul și-a propus promovarea tinerilor artiști și susținerea, respectiv valorificarea artei urbane constănțene, prin realizarea unor proiecte și activități legate de manifestarea artistică în spațiul public. Competiția a fost dedicată exclusiv tinerilor cu o vârstă de până în 25 de ani și s-a desfășurat în perioada 1 mai-30 iunie, miza acestuia fiind un premiu în valoare de 500 euro.

Galeria de artă colaborativă este parte integrantă a proiectului de amenajare urbană ce urmează a fi implementat în Portul Turistic Tomis. Acesta are ca scop dezvoltarea unei piațete moderne destinată tinerilor, comunității constănțene și nu în ultimul rând turiștilor care vizitează orașul Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanța angajează muzeograf, supraveghetor, casier, îngrijitor și economist

mar iul. 6 , 2021
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, vacante, după cum urmează: muzeograf debutant, studii S; supraveghetor muzeu studii (M/G), la Adamclisi; casier, debutant, la Capidava; îngrijitor, la Capidava; economist IA. Pentru a ocupa un post contractual vacant […]

V-ar putea interesa și: