Constanța cu „ADN de Tokyo”: Primăria vrea disciplină japoneză, dar cu infrastructură de Balcani. De ce planul lui Chițac riscă să lase orașul în mizerie și fără parcări

Primăria Constanța pare decisă să injecteze forțat ADN de japonez în comportamentul cetățenilor săi. Invocând constant modelul metropolei Tokyo, primarul Vergil Chițac a transformat restricțiile în filosofie administrativă: dispar coșurile de gunoi pentru că „japonezii duc gunoiul acasă“ și se opresc investițiile în parcări pentru că „în Japonia ești obligat să ai locul tău privat”. Însă, între realitatea dură a cartierelor constănțene și strălucirea din Shibuya rămâne o prăpastie pe care nicio comparație retorică nu o poate umple.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, face tot mai des referire la Tokyo atunci când vorbește despre parcări, trafic și organizarea orașului. Modelul japonez este invocat ca exemplu de „așa da”, mai ales când vine vorba despre relația dintre mașini și spațiul urban.

În Japonia – inclusiv în Tokyo – regula este clară și strictă: nu poți cumpăra și înmatricula o mașină dacă nu dovedești că ai unde să o parchezi. Practic, dealerul nu finalizează vânzarea, iar autoritățile nu permit înmatricularea fără un certificat oficial de loc de parcare („shako shomeisho”), eliberat de poliția locală. Locul de parcare trebuie să fie legal, suficient de mare, să nu fie pe domeniul public și să se afle la o distanță relativ mică de domiciliu.

Scopul acestui sistem este simplu: străzile nu trebuie să devină parcări. În marile orașe japoneze parcarea pe stradă este, în mare parte, interzisă, iar ordinea urbană este menținută tocmai prin această responsabilizare a proprietarului de autoturism. Există însă și un revers al medaliei: locurile de parcare sunt puține, greu de găsit și foarte scumpe, astfel că prima „taxă” reală pentru a avea o mașină este parcarea, nu autoturismul în sine.

La Constanța, primarul a folosit explicit acest exemplu.
„Nu e normal ca un cetățean să-și cumpere o mașină și ultimul lucru la care se gândește, dacă se gândește vreodată, să fie unde parchează”, a declarat Vergil Chițac pe 19 decembrie, în cadrul dezbaterii publice privind taxele și impozitele locale pentru 2026.

Promisiuni versus realitate

Problema este că discursul actual intră în contradicție directă cu promisiunile din campania electorală. Atunci, primarul promitea:

• un loc de parcare la maximum 500 de metri de locuință pentru fiecare constănțean;
• patru parcări subterane;
• parcări supraterane;
• parcări de tip „park & ride” la intrările în oraș;
• transport public gratuit.

Mesajul a fost convingător, iar mulți constănțeni au votat pe baza acestor angajamente. Între timp, însă, poziția s-a schimbat radical.
„Numai proștii nu se răzgândesc”, a spus edilul la un moment dat, justificând schimbarea de viziune. Astăzi, primarul afirmă că nu este rolul primăriei să construiască parcări, ci al mediului privat.

„Parcările nu reprezintă un serviciu public esențial. În toate țările, parcările sunt o problemă privată”, a declarat recent într-o emisiune radio.

Gunoi ca în Japonia

Modelul Tokyo nu a fost invocat de primarul Vergil Chițac doar atunci când a vorbit despre parcări. Același tip de comparație a fost făcut și în cazul coșurilor de gunoi stradale. Edilul a explicat, în mai multe rânduri, că în Tokyo nu există coșuri de gunoi la fiecare colț de stradă, deoarece oamenii nu aruncă deșeuri în spațiul public, ci le păstrează și le duc acasă, unde le sortează și le elimină corespunzător.

Pornind de la acest exemplu, administrația locală a început să elimine treptat coșurile de gunoi din Constanța, susținând implicit că orașul trebuie să adopte același comportament civic. Rezultatul este vizibil: în multe zone coșurile au dispărut complet, iar acolo unde mai există sunt tot mai puține. Practic, constănțenii sunt puși în situația de a-și ține gunoiul asupra lor, indiferent dacă vorbim de ambalaje, resturi alimentare sau alte deșeuri generate în spațiul public.

Mesajul transmis este clar: pentru a avea un oraș „ca în Tokyo”, trebuie să ne comportăm ca japonezii. Doar că, din nou, comparația este incompletă și forțată. Tokyo are un nivel de educație civică construit în decenii, un sistem strict de colectare selectivă, sancțiuni reale și, mai ales, un contract social respectat. Constanța, în schimb, încearcă să copieze efectul final – lipsa coșurilor – fără să fi construit mai întâi baza.

Astfel, fie că vorbim despre parcări sau despre gunoi, administrația locală pare să aplice aceeași rețetă: restricții și retrageri ale serviciilor publice, justificate prin comparații cu Tokyo. Diferența fundamentală rămâne însă aceeași: Constanța nu este Tokyo, iar transformarea unui oraș nu se face prin eliminarea infrastructurii, ci prin investiții, educație și alternative reale.

Constanța nu este Tokyo

Aici apare ruptura majoră dintre teorie și realitate. Tokyo nu este doar un set de reguli, ci rezultatul a zeci de ani de planificare urbană, investiții masive în transportul public, disciplină administrativă și venituri incomparabil mai mari ale populației.

Diferențele sunt evidente:

• Tokyo are una dintre cele mai eficiente rețele de transport public din lume; Constanța încă se luptă cu frecvența, confortul și predictibilitatea.
• În Tokyo, regulile au fost introduse după ce alternativa la mașină a devenit funcțională; la Constanța, restricțiile apar înainte ca soluțiile reale să existe.
• În Japonia, parcările private au fost construite într-un context economic solid; la Constanța, costurile sunt transferate către cetățeni fără infrastructură prealabilă.
• Tokyo este un oraș gândit pe verticală și pe termen lung; Constanța suferă de improvizații, cartiere înghesuite și lipsă de coerență urbanistică.

De ce Constanța nu poate fi Tokyo în privința colectării gunoiului

Comparația dintre Constanța și Tokyo în ceea ce privește gestionarea deșeurilor este, în realitate, una profund dezechilibrată. Lipsa coșurilor de gunoi din spațiul public funcționează în Japonia pentru că este finalul unui sistem, nu începutul lui. Iar aici apar diferențele esențiale.

1. Educație civică construită în zeci de ani
În Tokyo, regulile privind deșeurile sunt învățate din copilărie. Copiii sunt educați în școli să își strângă singuri gunoiul, să curețe sălile de clasă și să respecte spațiul comun. Comportamentul nu este impus ocazional, ci este parte din cultura cotidiană.
La Constanța, educația civică în domeniul deșeurilor este fragmentară, sporadică și lipsită de coerență. Nu poți cere brusc comportamente „japoneze” într-un oraș în care regulile se schimbă de la un an la altul.

2. Un sistem extrem de strict de colectare selectivă
În Tokyo, gunoiul este sortat riguros: combustibil, necombustibil, plastic, metal, sticlă, hârtie, electronice. Fiecare tip de deșeu are zile clare de colectare, reguli precise și ambalare obligatorie. Greșelile sunt sancționate.
În Constanța, colectarea selectivă este incompletă, adesea formală, iar infrastructura este insuficientă. Cetățeanul este încurajat să sorteze, dar găsește containere puține, murdare sau prost amplasate.

3. Control și sancțiuni reale
În Tokyo, regulile nu sunt opționale. Nerespectarea lor poate atrage avertismente, amenzi sau stigmat social. Comunitatea însăși exercită presiune.
La Constanța, controlul este slab, sancțiunile sunt rare sau aplicate aleatoriu, iar responsabilitatea se diluează între primărie, operatori și cetățeni.

4. Spațiu urban și curățenie permanentă
Deși nu are coșuri de gunoi pe stradă, Tokyo este curat pentru că există echipe permanente de curățenie, planificare urbană riguroasă și fluxuri bine stabilite pentru gestionarea deșeurilor.
În Constanța, dispariția coșurilor nu a fost compensată printr-un efort suplimentar de salubrizare. În multe zone, rezultatul este contrar celui dorit: mai mult gunoi abandonat, nu mai puțin.

5. Încredere între cetățean și administrație
Poate cea mai mare diferență. În Tokyo, cetățeanul respectă regulile pentru că vede că statul își respectă partea: servicii eficiente, predictibilitate, transparență.
În Constanța, relația este tensionată. Taxele cresc, serviciile sunt percepute ca slabe, iar deciziile sunt comunicate de sus în jos. În acest context, eliminarea coșurilor este percepută ca o pedeapsă, nu ca o reformă.

Tokyo poate funcționa fără coșuri de gunoi pentru că are disciplină, infrastructură, educație și încredere. Constanța, în schimb, încearcă să copieze doar rezultatul final, fără să fi construit drumul până acolo.

A cere constănțenilor să se comporte ca japonezii, în lipsa unui sistem japonez, înseamnă nu modernizare, ci transferarea responsabilității de la administrație către cetățean, fără instrumentele necesare. Iar acesta este motivul pentru care Constanța nu poate fi Tokyo – cel puțin nu prin simpla dispariție a coșurilor de gunoi.

Constanța nu este Tokyo

Constanța nu este Tokyo. Nu are infrastructura, veniturile, transportul public și nici cultura urbană necesare pentru a copia doar regulile dure, fără investiții și alternative. Până când aceste diferențe nu sunt recunoscute onest, comparația rămâne doar un argument retoric – bun pentru discursuri, dar insuficient pentru un oraș care încă își caută direcția.