1. Seară tristă. Priveghi. În fața bisericii, cel puțin patru mașini cu numere de Ucraina. Trei dintre ele valorează cam cât câștigă un român cu salariul minim în vreo 20 de ani. Cu siguranță, războiul început de Putin în Ucraina este criminal, inuman, dezgustător, revoltător. Mă gândesc însă la Elveția, care nu mai voia să acorde ajutoare ucrainenilor care aveau mașini de lux. Elveția este țara care nu are wi-fi gratuit în trenuri, pentru că nu este normal să plătească toată lumea pentru cei care folosesc trenul. Mă gândesc la Germania, care și-a salvat un cetățean din mâinile răpitorilor, pe un alt continent decât cel european, dar apoi a pus-o să plătească. E drept, statul german i-a dat posibilitatea să achite în rate pe mai mulți ani. Ucrainenii trebuie ajutați. De ce însă și cei foarte bogați trebuie să primească bani de la românii care muncesc pe salarii de mizerie?
2. Am intrat să luăm prânzul într-un restaurant, profitând de o neașteptată oră liberă. Am ales restaurantul pentru că avea în meniu cartofi dulci. Doamna care ne-a luat comanda ne-a adus o porție de cartofi wedges. Din păcate, nu mai aveam timp să prepare ce am cerut. Am cerut altceva. Cartofii pe care nu i-am cerut figurau pe nota de plată. 12 lei. Am lăsat și bacșișul regulamentar, de 10%. Cu o lună înainte, eram în Hard Rock Cafe, în București. La masa la care eram s-a comandat o supă de pui, dar prietena noastră și-a dat seama că era zi de post. A cerut altceva în schimb, dar a insistat să plătească supa. „Nicio problemă, doamnă, nu e nevoie să o plătiți dacă nu o mâncați.”, i-a spus tânărul ospătar. Și n-a trecut-o pe bon. Ba chiar ne-a oferit o reducere pentru vizita viitoare. Nu spun ce restaurant este din Constanța, dar vă dau un indiciu: este în zona peninsulară. De ce este în Constanța altfel?
3. Am plecat spre casă cu un Bolt. Șoferul, taximetrist de o viață, m-a întrebat dacă am mașină. Când i-am spus că da, m-a atenționat să fiu cu mare băgare de seamă, pentru că „ăștia” au pus camere de luat vederi în Mamaia, unele pe poduri, altele ascunse prin copaci. „Știu sigur și precis!”, mi-a spus pe un ton puțin mai ridicat, ridicând mâna dreaptă, atunci când i-am spus că poliția a negat informația. „Stau câte 50 de polițiști la intrare și ieșire din Mamaia și amendează tot. Nu sunt legate la dispecerat camerele, ci direct la ei în mașină.”, mi-a explicat nervos. N-am îndrăznit să întreb de ce nu e bine să fie amendați cei care încalcă legea sau măcar de ce sunt așa de mulți șoferi care nu o respectă, pentru că informațiile sale erau „sigure și precise”. Cum îi faci pe acești oameni să înțeleagă că nu au dreptate?
Consider ca este important să rămânem deschiși la ideea că informațiile noastre pot fi greșite și să fim dispuși să le corectăm în funcție de dovezi și date noi.