Constanța nu este un centru IT important, dar ar putea ajunge, în următorii 10 ani

Peste 100.000 de angajaţi din București, adică 10% din totalul an­gajaţilor din Bucureşti, lu­crează în sectorul IT&C, arată calculele făcute de ZF pe baza in­for­maţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. În Cluj, 9% din totalul salariaţilor lucrează în IT, iar în Iaşi rata se apro­pie de 8%, acestea fiind judeţele în care numărul de angajaţi din sectorul IT&C a crescut de patru ori în perioada 2008-2020.

În top cinci judeţe în funcţie de raportul din­tre numărul de IT-şti şi totalul salariaţilor se mai află – pe lângă Bucureşti, Cluj şi Iaşi – Timiş şi Braşov. Constanța este pe locul 13.

„Pe oraşe, pe primele patru poziţii, clasamentul oglindeşte exact clasamentul centrelor universitare din România după numărul de studenţi. Industria a mers acolo unde sunt marii robineţi de talente, unde sunt marile şi cele mai bune universităţi. O sur­priză e Constanţa, care deşi e al cincilea cen­tru universitar, ocupă doar poziţia a 13-a. Pe de altă parte, Constanţa are potenţialul de a deveni în zece ani unul din polurile IT de top din România, mai ales în contextul mun­cii hibride (birou şi de oriunde). Localităţile cu potential de «vacanţă» au o şan­să specială. În general, credem că apetitul ti­nerilor pentru a urma facultăţi IT a crescut şi creşte tot mai mult. E nevoie ca piedicile care au fost şi sunt în calea creşterii numă­ru­lui de locuri la facultăţile de IT să ca­dă“, a ex­plicat Florin Talpeş, CEO şi cofondator al pro­du­cătorului de software de securitate IT Bitdefender.

Peste 220.000 de angajaţi lucrau în IT&C la finalul anului 2020, conform esti­mărilor ZF, în creştere cu 70% faţă de anul 2008. Creşterea este înceată, spune CEO-ul Bitde­fender, faţă de ceea ce ar fi putut în­ghiţi industria, deoarece numărul de joburi dis­ponibile e mult mai mare decât numărul de candidaţi. Anual, de pe băncile facul­tă­ţilor cu profil IT ies 8.000 de absolvenţi.

Dacă în 2008 numărul de angajaţi din IT&C reprezenta 2,4% din totalul anga­jaţilor din economie, în 2020 ponderea a ajuns la 4%. Şi va continua să crească, cel puţin în marile oraşe.

„Estimez că în trei ani numărul de angajaţi din sectorul IT din oraşele mari – Bucureşti, Cluj, Iaşi – o să se dubleze“, a spus Andrei Pitiş, CEO al Simple Capital, firmă de investiţii pentru start-up-urile din IT.

Angajaţii din IT&C sunt cel mai bine plătiţi din economie: cu un salariu mediu de circa 7.200 de lei net, un angajat din acest sector câştigă dublu faţă de un angajat plătit cu salariul mediu.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

O fetiță a murit la 5 zile după ce a încercat să se sinucidă. Părinții i-au donat organele

Sat Jun 19 , 2021
Copila de 13 ani din Vaslui, care a încercat să-și ia viața luni dimineață și pe care tatăl ei a găsit-o și a salvat-o în ultimul moment, s-a stins, după cinci zile, la spital. Părinții au fost de acord să-i doneze organele, așa că fata va salva alte vieți. Fata […]
lumanare