
Prefectura Constanța a anunțat astăzi, 1 octombrie 2025, că în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), convocată în contextul avertizării meteorologice cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, valabil pentru zona de litoral în intervalul 2 octombrie, ora 20:00 – 3 octombrie, ora 10:00.
Potrivit deciziilor adoptate, pe perioada valabilității avertizării va fi activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, ai Drumuri Județene Constanța S.A., precum și ai furnizorilor de utilități publice (energie electrică, gaz, apă).
Măsuri dispuse la nivel județean și local
Membrii CJSU Constanța și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au primit instrucțiuni clare:
- Avertizarea populației privind fenomenele prognozate;
- Pregătirea și verificarea forțelor și mijloacelor pentru intervenții rapide;
- Asigurarea viabilității drumurilor și a continuității furnizării utilităților publice (energie, apă);
- Amenajarea spațiilor de adăpostire pentru persoanele care ar putea fi surprinse în trafic de furtună;
- Organizarea aprovizionării cu apă și alimente la nivel local, dacă situația o va impune;
- Intensificarea acțiunilor preventive prin serviciile voluntare pentru situații de urgență.
Totodată, în toate localitățile aflate sub incidența codului portocaliu, primăriile trebuie să asigure permanența la sediu pe durata avertizării.
Prefectul face apel la responsabilitate
Prefectul județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, a transmis un mesaj de avertizare și apel la responsabilitate:
„Am discutat, astăzi, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, măsurile ce trebuie implementate în Constanța în contextul codurilor de vreme rea. Aceste măsuri au fost deja transmise tuturor primăriilor din județ și, totodată, am dispus asigurarea permanenței pentru a putea interveni prompt, dacă situația o va impune. Rog autoritățile să fie vigilente, iar cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să evite deplasările neesențiale pe toată durata manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase, pentru a preveni orice situație de risc.”
Autoritățile reamintesc constănțenilor să urmărească informațiile oficiale transmise prin canalele de comunicare ale ISU și ale Prefecturii și să respecte recomandările specialiștilor.
Două coduri de avertizare pentru Dobrogea
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteo pentru județul Constanța, valabile începând de mâine, 2 octombrie. Constănțenii vor avea parte de vânt puternic, ploi abundente și temperaturi neobișnuit de scăzute pentru această perioadă a anului.
COD GALBEN
- Interval: 2 octombrie, ora 12:00 – 3 octombrie, ora 10:00
- Fenomene: intensificări ale vântului
- Zone afectate: Dobrogea.
Vântul va sufla cu viteze de 50–70 km/h.
COD PORTOCALIU
- Interval: 2 octombrie, ora 20:00 – 3 octombrie, ora 10:00
- Fenomene: intensificări puternice ale vântului
- Zone afectate: litoralul județului Constanța
Se vor înregistra rafale de 70–85 km/h, cu risc de producere a unor pagube.
Temperaturile coboară drastic
În Dobrogea, vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit pentru început de octombrie.
- Maxime: între 12 și 19 grade Celsius (cele mai scăzute joi, 2 octombrie).
- Minime: între 4 și 10 grade Celsius.
Din seara zilei de joi, ploile se vor extinde treptat și vor deveni abundente. Meteorologii estimează cantități de apă de 25–50 l/mp.
Recomandările Primăriei Constanța
Cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele unde există risc de prăbușire a copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare și să nu se adăpostească lângă clădiri aflate în construcție. Șoferii sunt rugați să nu oprească sau să staționeze în apropierea arborilor de pe marginea drumurilor.
Numere utile pentru constănțeni
- Primăria Constanța – Dispecerat: 0241/550055
- Poliția Locală – Dispecerat: 0241/484205 și 0341/922
- Serviciul Protecție Civilă – Dispecerat: 0737/552271
Constănțenii sunt îndemnați să ia măsuri de precauție, pentru că următoarele zile vor aduce condiții meteo severe, asemănătoare mai degrabă finalului de toamnă decât începutului ei.





