Constanța va avea două clădiri de birouri clasa A

Municipiul Constanța nu are nicio clădire adevărată de birouri. Dacă o companie vrea să închirieze niște spații, practic nu are unde. Sunt, e drept, două asemenea imobile, pe bulevardul Mamaia, dar nu corespund cerințelor moderne. În plus, sunt ocupate.

Lucian Asănăchescu, CEO al IMRA Real Estate din Constanţa, a declarat, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că a avut de-a lungul timpului o companie de call center care voia să intre pe piaţa din Constanţa şi să recruteze 2.000 de oameni. 

„Problema ar fi fost  unde puneam aceşti oameni.  Neavând clădiri de birouri unde să lucreze tot proiectul, a fost oprit.”, spune el.

Lucrurile se vor schimba. Se anunță apariția a unui centru de afaceri care să includă și clădiri de birouri.

„Încercăm să venim în sprijinul firmelor de IT din ţară care ne tot contactează şi să dezvoltăm cu aceşti investitori privaţi sau instituţionali primul business center din Constanţa“.

Asănăchescu a mai declarat că lucrează la un proiect mare cu un fond de investiţii, un proiect pe 23 de hectare, care va cuprinde două clădiri de birouri de tip clasa A, rezidenţial, retail, grădiniţă, săli de fitness, poate o clinică medicală.

„Sunt investitori mari privaţi şi investitori instituţionali care se uită să dezvolte proiecte mixed use, ce implică automat şi partea de rezidenţial, dar nu preponderent. Rezidenţialul se va vinde mai repede având şi servicii conexe lângă. Investitorii instituţionali caută segmente care nu sunt exploatate, mai ales partea de birouri. În Constanţa nu există clădiri de birouri tip A, investitorii instituţionali cu care discutăm sunt interesaţi în tipuri de investiţii care nu au fost abordate. Constanţa are nevoie de un business park în adevăratul sens al cuvântului, sunt foarte multe firme din zona Portului Constanţa, din zona logistică,  din zona farmaceutică şi chiar din zona de retail care  nu au unde să îşi ţină companiile“, a declarat acesta.

Din informațiile noastre, este vorba despre mall-ul VIVO.

E drept, se va ridica o problemă: dacă piața din Constanța își permite să plătească investitorilor chiriile cerute. Și în prezent, prețurile cerute sunt mult peste ce își permit mulți oameni de afaceri. Ne așteptăm ca la o clădire modernă să fie și mai mari. Probabil însă că prețul va fi reglat de cerere și ofertă.

Mai mult pe această temă puteți citi AICI.

Ce înseamnă clădire de birouri clasa A

Clădirile de birourile din România sunt clasificate astfel: clasa A, clasa B sau clasa C, în funcție de caracteristicile indicate de BOMA International – Building Owners and Managers Association International. Fără a avea caracter obligatoriu, criteriile BOMA de clasificare și măsurare a spatiilor de birouri se folosesc pe scara larga, în întreaga lume, inclusiv la noi.

BOMA (Building Owners and Managers Association) este o organizație profesionala din U.S.A. a tuturor persoanelor implicate în proprietățile comerciale: proprietari și manageri, developeri, specialiști în leasing imobiliar, furnizori de produse ai servicii pentru spatiile comerciale.

Clasa A:

  • amplasare centrala sau într-un district de afaceri, vizibilitate buna, accesibilitate auto fluida;
  • suprafața totala de cel puțin 10000 mp si suprafața închiriabilă/nivel cel putin 1000 mp;
  • raportul procentual dintre suprafața utila si cea construita cel puțin 85%;
  • cel puțin 1 loc de parcare la 70-150 mp închiriabili (în funcție de locație, centrală sau nu);
  • finisaje moderne, de clasa, durabile;
  • lifturi cu perioada de așteptare sub 30 secunde;
  • flexibilitate in compartimentare;
  • cablare telefon, date, conexiune internet;
  • Building Management System (BMS), sistem de administrare automatizata a cladirii (soft care controlează, monitorizează si comanda încălzirea, aerul condiționat, ventilația, iluminarea si securitatea);
  • înălțimea pe nivel pana la tavanul fals minim 2,7 m;
  • servicii de paza si supraveghere a clădirii, întreținere și curățenie, restaurant.

Vă recomandăm și:

Complex Verona Mamaia Nord – 5 motive ca să îl alegeți dacă vreți un apartament la mare

Cerere mare pe piața imobiliară. Energia Residence majorează ușor prețurile

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.