
Încercăm, și anul acesta, să îi aducem în atenția dumneavoastră pe constănțenii care s-au făcut remarcați în anul care se încheie. Oameni care au schimbat în bine viața cât mai multor locuitori ai orașului.
Locul al treilea îl acordăm directoarei Camerei de Comerț, Industrie, Navigația și Agricultură Constanța, Ruxandra Serescu. Numită în funcție, în mod inspirat, anul trecut, de Mihai Daraban, aceasta a început cu dreptul, iar în 2023 a confirmat primul pas. A fost un an plin pentru CCINA, iar Ruxandra Serescu are meritul de a construi o comunitate strânsă în rândul oamenilor de afaceri. La topul firmelor, au vrut să vină mai mulți participanți decât locuri disponibile, iar asta spune ceva. E mare lucru să poți aduce la oameni de afaceri care uneori au interese divergente, orgolii. Pe lângă acțiunile economice, CCINA și Ruxandra Serescu s-au implicat și în proiecte umanitare. La ultima activitate, s-au strâns peste 100.000 de euro pentru școli și pentru persoanele defavorizate.

Locul al doilea este ocupat de un om de afaceri care, deși nu este constănțean, a pariat masiv pe Constanța. Și când spunem „masiv” nu glumim, ci vorbim de circa un miliard de euro. Suma imensă va fi folosită pentru a construi un oraș în oraș. Este vorba despre Iulian Dascălu, proprietarului grupului Iulius, care a semnat un parteneriat cu Ministerul Energiei și Oil Terminal. Proiectul prevede construirea, pe o suprafață de 38 de hectare, a unei zone ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității. Grupul Iulius va schimba pentru totdeauna fața Constanței – în bine, iar Iulian Dascălu merită cu prisosință un loc în top, pentru curaj și viziune.

Locul 1. Pe primul loc se situează un om care a plecat dintre noi multe prea devreme: Grigore Comănescu. Pe 12 aprilie, la numai 65 de ani, acesta se stingea pe un pat de spital, după ce, cu câteva zile înainte, i se făcuse rău într-o sală de judecată.
A fost unul dintre cei mai drepți, cei mai onești oameni de afaceri pe care i-a avut Constanța. A plecat de la zero și a construit un imperiu. Avea un fler incredibil în afaceri, un om o inimă mare (a ajutat o mulțime de oameni, fără să ceară nimic în schimb), umor, jovialitate, determinare. A fost hăituit ani de zile de o grupare în stil mafiot din Constanța, care pusese ochii pe averea pe care o strânsese din muncă. Procesele, sutele de ore pierdute în instanță, deși era nevinovat, și-au pus amprenta pe sănătate sa, și-au cerut tributul.
Moștenirea lui Grigore Comănescu continuă însă. Ce a rămas în urma lui este dovada că, în ciuda tuturor dificultăților, se poate construi ceva frumos în Constanța, se pot face lucruri de calitate. Pentru exemplul pe care l-a dat o viață întreagă, merită locul întâi. Din păcate, post mortem. Dumnezeu să-l odihnească în pace.






