Constănțenii care aruncă gunoaie la întâmplare, amendați de Poliția Locală

Tot mai mulți constănțeni aleg să arunce gunoiul pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate.

Primăria Constanța a anunțaț, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost depistat zilele trecute de politiștii locali în timp de golea o autoutilitară plină cu deșeuri voluminoase și moloz. Incidentul a avut loc pe strada Amsterdam de lângă cartierul Tomis Plus.

Un caz similar s-a petrecut pe strada Celulozei din zona Industrială, unde un bărbat a fost surprins în seara zilei precedente de polițiștii locali în timp ce descărca lăzi agroalimentare și resturi vegetale de viță de vie.

În urma verificărilor, persoanele depistate au fost sancționate conform art. 96 , alin. (1), pct 15 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Valoarea amenzilor fiind de 6.000 de lei.

Situațiile ar fi putut fi evitate dacă persoanele în cauză respectau normele legale.

Reamintim că persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul S.C. Polaris M Holding S.R.L., utilizând următoarele numere de telefon: 0241 54 90 30 sau 0241 54 86 00.

Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor voluminoase constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, si de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.

De asemenea, materialele provenite din construcții și desființări se depozitează în amplasamentul din incinta Portului Constanța – zona Poarta 9.

Persoanele fizice sau juridice care au construit, au demolat și trebuie să scape de resturile provenite din această activitate trebuie să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă, care poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.

Astfel de fenomene pot fi semnalate cu încredere la numerele de telefon: 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142 – WhatsApp – Direcția Generală Poliția Locală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Percheziții la persoane bănuite de contrabandă și delapidare. Polițiștii au ridicat bani, aur și țigări

mar oct. 22 , 2019
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 27 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Constanța și Călărași, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict. Au fost ridicați peste 350.000 de lei, peste 100.000 de țigarete și 300 […]

V-ar putea interesa și: