
Să fii haiduc înseamnă să iei de la bogați și să dai la săraci. Așa se întâmpla pe vremea lui Robin Hood. În democrație, rolul lui Robin Hood a fost luat de primării, consilii locale și servicii de taxe și impozite.
„Ce ați făcut este o haiducie!”
Aceasta este acuzația, exprimată cu subiect și predicat, pe care a adus-o Constantin Frățilă, președintele Asociației Constructorilor și Investitorilor Dobrogea (ACID) celor de la Serviciul Public de Taxe și Impozite (SPIT). Aceștia din urmă au organizat o întâlnire cu reprezentanții constructorilor, pentru a asculta doleanțele acestora după ce au majorat taxa stradală de aproape șapte ori, în unele cazuri. „Nu făceați această întâlnire dacă nu sunam eu”, a punctat omul de afaceri.
În sala de ședință de le etajul al cincilea al SPIT au mai venit reprezentanți ai CELCO, cel mai mare producător de BCA din sud-estul României, proprietarul grupului de firme Comprest Util și Somaco, Grigore Comănescu, reprezentanți ai Petroconst și ai Black Sea Suppliers, printre alții.
Decizia de a majora taxa de tramă stradală s-a luat pe 28 decembrie 2018, după ce în aprilie 2018 se stabilise un alt cuantum. Au fost consultate mai multe asociații profesionale, printre care, de exemplu, arhitecții, dar nu și constructorii. De ce arhitecții? Nu am aflat nici după o oră de dezbateri.
„Între aprilie 2018 și decembrie 2018, ce s-a întâmplat la nivel de orașe sau la nivel de bugete sau la orice fel de nivel încât ați mărit taxa de tramă stradală cu 334%?”, a întrebat, cu tentă retorică, Constantin Frățilă.
Trama stradală nu suportă mai mult de 7,5 tone
Cristina Aldea, director SPIT Constanța, a spus că, la sugestiile transportatorilor din Constanța, s-a constatat că există o zonă în care își desfășoară activitatea mai multe firme de transport. La solicitarea acestora, SPIT a creat o zonă unde nu se plătește nicio taxă.
„În urma analize solicitărilor persoanelor juridica care au ca obiect de activitate transportul, s-a constatat că exista o zonă în Constanța unde se concentrau aceste activități. Am realizat o zonă free în Constanța, unde cei care își desfășoară activitatea sunt scutiți de taxe. Tot din analiza solicitările și a controalelor pe care le-am efectuat și noi pe teren, deși taxa era prevăzută ca fiind achitabilă de trei ori dacă era transport agabaritic, iar trama stradală din Constanța nu suportă, ca tramă stradală, mai mult de 7,5 tone, nimeni nu plătea acest agabaritic. Deci, taxa de tramă în Constanța a fost mărită datorită faptului că trama stradală nu suportă mai mult de 7,5 tone, iar majoritatea mijloacelor de transport depășesc acest tonaj”.
Cristina Aldea, director SPIT Constanța
O analiză care nu e publică
Un șef de serviciu din SPIT a spus că autoritatea publică locală, în speță administratorul drumului, Confort Urban, a făcut o analiză.
„Nici nu trebuia să plătim taxe pentru autospeciale, în toată lumea, în toate capitalele, circulă fără taxe. Numai la noi se pun taxe abuzive. Ați schimbat regula jocului în timpul jocului. În decembrie ne-am făcut un plan, un buget. E normal să îi iei unui om o taxă de transport mai mare decât costul betonului? Am tăcut când ni s-a impus o taxă de 60 de lei, am înțeles că e nevoie. Dacă se aplica o majorare cu taxa de inflației, poate tăceam, dar acum este inadmisibil, a depășit orice limită de gândire. Și așa este o taxă abuzivă, din punctul meu de vedere”.
Grigore Comănescu, om de afaceri
Noua taxă prevede că o mașină de 40,5 tone este taxată mult mai mult ca una de 40. Cei care au cumpărat astfel de utilaje se întreabă probabil cu ce au greșit de au ajuns acum să plătească taxe uriașe în comparațiile cu mașinile de 40 de tone. Vorbim de betoniere în ambele cazuri, nu de mașini agabaritice
Ce spune Codul Fiscal
Codul Fiscal spune că autoritatea locală POATE impune taxe pentru utilizarea drumurilor, au punctat reprezentanții SPIT.
Cei de la SPIT spun că reprezentanții Confort Urban stau în spatele acestei majorări, deși în nota de fundamentare nu apar decât puncte de vedere ale Poliției Locale Constanța.
„Confort Urban a analizat taxele de drum din toate municipiile din România, de același rang precum Constanța, și-a calculat costul de reparație pe metru pătrat de tramă”, a precizat un șef de serviciu din SPIT.
Reprezentanții CELCO au venit cu câteva informații extrem de precise și importante, care contrazic cele de mai sus.
„Noi livrăm în oraș, atât către clientul final, cât și spre distribuitori. Ce facem noi acum? Produsul nostru este suprataxat, căci un distribuitor care are un depozit în afara zonei free va trebui să pună o taxă. El își ia marfa din depozit și o duce clientului final. Iar plătește taxă. Cine are de suferit? Cetățeanul, clientul. Consiliul Local ar trebui să susțină partea de construcții. Guvernul spune că pentru următorii zece ani domeniul construcțiilor e prioritar. Consiliul Local ce face?”, a precizat reprezentanta CELCO.
De patru ori mai ieftin în Cluj
Aceasta a dat și câteva exemple interesante: în Timișoara, taxa de tramă stradală este de 64 de lei pe zi, pentru tipul de mașini folosite de CELCO, în Constanța este de 200 de lei pe zi. În Cluj – oraș care a devenit un pol al dezvoltării și construcțiilor în România, taxa este și mai mică, de 50 de lei, deci de patru ori mai mică decât în Constanța.
A mai punctat ceva interesant: transportul mărfii costă, în medie, 3 lei pe metru cub, iar acest cost era acoperit de CELCO, de 40 de tone. Acum, cu noile taxe, costul este de 11 lei pe metru cub, preț pe care compania nu mai poate să îl suporte. Imaginați-vă că vă faceți o casă: taxa aceasta suplimentară va intra în prețul materialului, o veți plăti dumneavoastră, din buzunar.
Referitor la Confort Urban, Constantin Frățilă a pus punctul pe i:
„Ați făcut o analiză a calității, productivității celor de la Confort Urban, pentru drumurile din Constanța? Au reparat acum în zona vaporului. Au mutat bordurile de trei ori în două luni. Pe bani cui? Confort Urban își ia banii de la primărie, nu din productivitate. Ați făcut o haiducie, ați luat de la ăia care încă mai mișcă de 334% mai mulți bani, de la societățile care plătesc milioane de lei taxe și impozite locale. Nu ați avut minima… să nu mă exprim urât… să ne invitați pe noi cei care plătim. Ați invitat Asociația Arhitecților. E bătaie de joc. Acum m-ați invitat pentru că am sunat eu. Credeți că dacă dv. măriți de 334 de ori noi putem să rezistăm? Suntem foarte indignați. Nu știm a cui ideea a fost așa, peste noapte, dar vom afla”, a spus acesta.
Fără impact financiar
În expunerea de motive referitoare la majorarea de taxe, primarul Constanței, Decebal Făgădău, se adresează unor instituții precum Ordinul Arhitecților, Organizația Patronală Mamaia și Camera de Comerț, care nu au legătură cu trama stradală, dar nu și ACID. Acesteia nu i s-a cerut nici măcar un punct de vedere. Mai mult, o comisie de specialitate, cea pentru Administrație Publică, a dat aviz negativ, iar cea de Studii și Prognoze Economice a dat aviz pozitiv, specificând însă că „nu se poate realiza impactul financiar asupra bugetului“.
Constructorii și investitorii din Constanța spun că noua taxă este neconstituțională din mai multe motive. În primul rând, pentru că este un impozit, și nu o taxă, deoarece taxa înseamnă un serviciu prestat de cel care o încasează. În acest caz, taxa de tramă stradală este identică cu impozitul pe mijloacele de transport. În al doilea rând, taxa încalcă principiul proporționalității taxelor fiscale.
În al treilea rând, în opinia lor, încalcă și principul justei așezări a taxelor fiscale, deoarece sunt puțin în situația unei evidente suprataxări a transporturilor efectuate cu autospeciale, cuantumul stabilit fiind cu mult mai mare decât cel reglementat de art. 491 din Legea 227/2015. „Este mai mult decât evident că această tramă stradală stabilită pentru 2019 depășește cu mult valorile actualizate cu rata inflației. De fapt, o putem încadra la categoria haiducie“, se arată în documentul ACID, despre care am scris în pemieră în România liberă.
„Este abuz în serviciu”
Constantin Frățilă a spus că ce s-a întâmplat este abuz în serviciu și cei vinovați trebuie să plătească.
Concluzia a fost că cei prezenți vor să plătească, deși consideră taxa și abuzivă, și neconstituțională, dar că majorarea între 3 și 7 ori este pur și simplu o haiducie.
Reprezentanții constructorilor au mai spus că este nevoie de un Plan Urbanistic General stabil, de predictibilitate pe termen lung, pe cel puțin 10 ani.
Prefectul, rol de bibelou?
Reprezentanții ACID s-au adresat și prefectului, și primăriei. În cazul în care nu primesc răspuns în cel mult trei săptămâni, aceștia sunt pregătiți să scoată utilajele de mare tonaj în fața primăriei și prefecturii din Constanța.
„Domnul prefectul a avut proasta inspirație să ne facă o consultație juridică, fără să răspundă la ce i-am spus noi. Problema acum stă la prefectură. E în stare să atace această hotărâre haiducească? Scăpăm de tot scandalul. Nu este în stare? Noi facem tot ce este posibili și legal în așa fel să vă aducem pe calea normală și legală”, a conchis Constantin Frățilă.
Din păcate, Constanța nu a avut niciodată prefecți curajoși, care să rezolve probleme. Toți au fost buni numai pentru dat indicații, dar rolul prefecților este să aplice legea, să vegheze la respectarea ei. Rămâne de văzut dacă cel de acum o va face sau nu.
Firmele românești trebuie încurajate
Grigore Comănescu a subliniat că firmele românești trebuie încurajate, nu trebuie blocate.
„Noi lucrăm sub multinaționale, lucrăm sub ei și „uită” să ne dea banii. Noi suntem proștii Europei. Nu am cerut niciodată decât egalitate. După ce că suntem discriminați, mai suntem și chinuiți. Haideți să găsim o soluție corectă”, a spus aceasta.
Asociația Constructorilor și Investitorilor Dobrogea reunește societăți cu peste 2.000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 1.000 de milioane de lei.