Contrabandă cu țigări în Portul Midia FOTO VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au descoperit în Portul Midia, peste 10.400 de pachete cu țigări de contrabandă, evaluate la aproximativ 143.000 lei.

În data de 20.06.2020, în jurul orei 20.00, un polițist de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat în zona Porții de acces nr. 2 a Portului Midia, un autoturism înmatriculat în România, la volanul căruia se afla cetățeanul român, O.R., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

În urma controlului efectuat, în interiorul autoturismului, a fost descoperită cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări de contrabandă, diferite mărci.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat un supracontrol la bordul unei nave, pavilion Panama, acostată în data de 19.06.2020 în Șantierul Naval Midia. În urma controlului la bordul navei au fost descoperite alte 7.450 pachete cu țigări de contrabandă.

La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 10.450 pachete cu țigări,în valoare de aproximativ 143.000 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză sunt cercetați un cetățean român și doi cetățeni sirieni, membrii ai echipajului navei, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Primăria Medgidia marchează Ziua Universală a Iei

Mon Jun 22 , 2020
Primăria Municipiului Medgidia organizează miercuri, 24 iunie 2020, un eveniment cu prilejul Zilei Universale a Iei. Cu această ocazie vor avea loc o expoziție de ie românească, dar și una de obiecte artizanale. În plus, vor participa mai mulți invitați speciali. Evenimentul începe la ora 10.00, în Parcul 1 Mai. […]
primaria-medgidia-ziua-iei-1