Contre PSD – PNL în Consiliul Județean Constanța. ”Este inadmisibil”, spune președintele Țuțuianu

horia-marius-tutuianu

În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Județean au existat discuții și chiar acuzații privind împărțirea sumelor către primăriile din județ. Astfel, conducerea Consiliului Județean Constanța a fost acuzată public, astăzi 4 noiembrie 2016, că alocă banii preferențial, în funcție de culoarea politică.

Conducerea Consiliului Județean Constanța a precizat cât se poate de clar că repartizarea se realizează în funcție de analiza făcută de Comisia de Analiză a Solicitărilor Unităților Administrativ- Teritoriale. Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, primește și transmite către Comisie pentru dezbatere, toate solicitările primite din partea primăriilor din județ. Din această comisie fac parte reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice prezente în Consiliul Județean.

”Așadar, există transparență totală. Este inadmisibil ca, acum, după ce au fost analizate și aprobate printr-o hotărâre, adoptată cu 34 de voturi pentru și o singura abținere, solicitările UAT-urilor, conducerea CJC să fie acuzată public că împarte sumele după preferințe și simpatii politice. Consider că unii dintre colegii noștri au intrat deja în campanie electorală și omit că principala activitate a Consiliului Județean este aceea de a lucra pentru cetățean. Am marea rugăminte ca domnul Baisan să vină cu ceva constructiv în ședințele Consiliului Județean cum ar fi un proiect pentru județul Constanța și locuitorii acestuia. Ii recomand, de asemenea, colegului meu să nu blocheze pe final de an activitatea primăriilor care au primit fonduri în ultima ședință de consiliu, printr-o acțiune în contencios administrativ” – declară președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

CJC reamintește că în ultima ședință de Consiliu Județean au fost alocate fonduri către 58 de autorități locale din județ, iar fondurile distribuite au fost pentru reabilitarea rețelelor de apă, canalizare, energie electrică, drumuri, școli sau grădinițe, în funcție de solicitările primite, dar și în funcție de sumele alocate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice  Constanța.

Cristian Baiasn a acuzat că primăriile conduse de PSD au primit mai mulți bani decât cele PNL.

”Principalele criterii luate în calcul la repartizarea banilor sunt numărul populaţiei şi intravilanul, din considerente ce ţin de asigurarea infrastructurii şi a utilităţilor. La acestea se adaugă, desigur, şi alte criterii. Remarc însă faptul că socotelile nu au nici o legătură cu realitate, şi se referă doar la apartenenţa politică. Spre exemplu, un primar PSD care a cerut o anumită sumă de la CJC, pentru susţinerea proiectelor, a primit chiar mai mult. Acea sumă în plus nu este justificată în nici un fel, lucru care încalcă legea”, a precizat acesta.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.