Copia unei icoane din Sf. Munte Athos vine la Constanța

 Maica Domnului Grabnic Ascultatoarea icoana

Pe data de 10 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, prilej cu care biserica „Sf. Haralambie” din Constanța (bulevardul Tomis, nr. 301, zona Boema) își sărbătorește hramul. Credincioșii constănțeni se vor putea bucura duhovnicește de cinstirea unei copii a icoanei athonite „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare”, adusă pentru prima dată în România de la Catedrala „Sf. Alexandr Newsky” (municipiul Ananiev, Ucraina), după următorul program:

  • miercuri, 1 februarie, la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va întâmpina icoana „Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea” la biserica tomitană amintită, apoi va oficia Taina Sfântului Maslu, împreună cu preoți și diaconi;
  • vineri, 10 februarie, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea ca oaspeți pe IPS Alexei de Ananiev și Balta (Ucraina) și IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), împreună cu care va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Haralambie”;
  • icoana „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” va sta spre închinare la biserica „Sf. Haralambie” până pe 12 februarie.

Icoana este o copie a celei aflată în Sfântul Munte Athos, făcătoare de minuni. Are o vechime de 130 de ani și a fost pictată la mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos. A fost adusă în Ucraina în data de 12 septembrie 1915, de către Arhiepiscopul Arsenie, cu prilejul sfințirii Catedralei „Sf. Alexandr Nevsky”.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Weekend cu Shakespeare şi Goldoni la Teatrul de Stat Constanţa. Plus „Bătrâna şi hoţul” cu Ileana Ploscaru

Tue Jan 31 , 2017
Luna februarie începe cu Shakespeare şi Goldoni, alături de cea mai nouă piesă a Teatrului de Stat Constanţa (TSC), în care rolul principal este jucat de Ileana Ploscaru, cea mai experimentată actriţă a scenei constănţene. Vineri şi sâmbătă spectatorii vor avea prilejul să se delecteze cu două piese de rezistenţă […]