Copiii care cer cadouri pentru mamele abuzate de tații lor

Copiii victimelor violenței domestice i-au scris lui Moș Crăciun în speranța că și pentru ei sărbătorile de iarnă vor fi, anul acesta, pline de fericire!

Cei șapte copii din cadrul Locuințelor Protejate Victimele Violenței Domestice știu că Moș Crăciun aduce daruri doar celor mici, dar îl roagă ca, de data aceasta, să facă o excepție și să se gândească și la mămicile lor care au suferit foarte mult.

Pentru a aduce un zâmbet și în viața lor, Moșul ar putea să le bucure, dacă dorește – și noi, alături de copii, îl rugăm din suflet să mai facă niște fapte bune – cu daruri simple: produse de îngrijire corporală, truse de machiaj, parfumuri, îmbrăcăminte de iarnă și încălțăminte. Una dintre mămici este înăltuță și foarte subțirică: poartă XS la îmbrăcăminte și 39 la încălțăminte. Cea de-a două mămică poartă mărimea M la haine și 35 la încălțăminte iar cea de-a treia, XXL la haine și 40 la încălțăminte.

Pentru ei, copiii nu își doresc lucruri ieșite din comun, nici foarte scumpe. Pe lista lor de dorințe au trecut următoarele: accesorii pentru păr, două seturi de plastilină și culori, un set de modelare figurine, un bluzon, șosete și trening – toate trei grosuțe, o mașinuță cu telecomandă, un set de coafură și o rochiță cu modele de Crăciun. Doi dintre băieței au vârsta de 3 ani – unuia dintre ei i se potrivește mărimea 27 la ghetuțe iar celuilalt mărimea 25. Cea mai mică dintre fetițe are 4 anișori și poartă mărimea 28 la ghetuțe; o fetiță în vârstă de 6 ani poartă mărimea 29 iar alta, în vârstă de 7 ani, poartă mărimea 34, iar cel mai mare dintre băieți – a împlinit 18 ani, poartă mărimea M la haine și 40 la încălțăminte.

Poveștile care se cern aici te cutremură. Este greu să așterni pe hârtie o descriere a chipurilor copiilor și mamelor atunci când vorbesc despre greutățile prin care au trecut. Bătute crunt chiar sub ochii celor mici, alungate din case noaptea, cu copiii în brațe, singure, fără un adăpost și fără cineva care să le apere, trei femei împreună cu cei șapte copii ai lor nu mai sunt singure și se simt acum în siguranță în Locuința Protejată Victimele Violenței Domestice deschisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța în luna martie a acestui an, prin Proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 –„VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ”– POCU: 465/4/4/128038, implementat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, având ca perteneri Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Aici, mămicile beneficiază de un grup de suport, de consiliere vocațională și de tot sprijinul colegilor noștri pentru ca ele să înceapă o viață nouă alături de copiii lor.

Una dintre mămici – să o numim Maria – povestește că și-a întâlnit soțul pe când avea doar 15 ani. Din cauza unei neînțelegeri dintre acesta și fratele Mariei, părinții au gonit-o de acasă. S-a căsătorit cu bărbatul ei trei ani mai târziu, iar, la vârsta de 19 ani, s-a născut și primul lor copil, o fetiță. Până în acel moment, spune Maria, căsnicia lor mergea de minune dar în momentul în care a apărut copilul în viața lor, soțul ei a început să o jignească, să îi facă tot felul de reproșuri, a bătut-o și a dat-o afară din casă în toiul nopții. Pe atunci se afla în București și a găsit adăpost într-un centru pentru victimele violenței în familie.

„N-am stat mult acolo, pentru că m-a tot sunat și m-a implorat să îl iert. Îmi tot promitea că nu se va mai întâmpla niciodată iar eu l-am crezut și m-am întors acasă împreună cu fetița. Am rămas însărcinată cu al doilea copil, un băiețel. După nașterea copilului au început iar jignirile, amenințările, m-a aruncat din nou în stradă, noaptea, la ora 2. L-am rugat să mă lase să stau până dimineața, deoarece nu aveam unde merge la ora aceea. A doua zi, după ce a plecat la serviciu, am luat copiii şi am fugit la părinții mei, în alt oraș“, povestește Maria.

Bărbatul însă a aflat unde erau soția și copiii săi și a început să îi amenințe și pe părinții femeii.

„Neavând liniște în casa părinților mei din cauza soțului, m-am mutat la niște prieteni, pentru o perioadă. Neputând să ne mai țină, aceștia m-au adus la Locuința Protejată pentru Victimele Violentei Domestice, unde mă aflu în prezent. Sunt convinsă că am făcut alegerea corectă plecând din acel mediu violent. Nu a fost ușor. Am încredere că voi reuși să depășesc acest moment greu şi că, în viitorul apropiat, voi avea o viață independentă și liniștită alături de copiii mei”, a spus Maria.

„Sunteți invitați să faceți un schimb de cadouri cu adulţii şi copiii din centrele rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, fiind pentru prima dată când veți dărui primind în același timp, semn că izolarea ne poate aduce mai aproape ca oricând! Urmăriți pagina de Facebook a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanţa unde vor fi publicate scrisori cu dorinţele copiilor şi adulţilor din centrele noastre rezidenţiale. Schimbul de cadouri va avea loc la Centrul Comercial VIVO!, începând cu data de 21 decembrie 2020, de la ora 10.00 până la ora închiderii centrului. Vom fi ușor să ne găsiți pentru că acolo vom avea deschisă și tradiționala noastră expoziție cu vânzare a obiectelor de Crăciun realizate de beneficiarii sistemului de protecție.Pentru mai multe informații, puteți suna și la numărul de telefon 0241.480.872 (de luni până joi între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00-14.00), persoană de contact Oana Manoilă.

DGASPC Constanța

Citește și:

Ce își doresc, de la moș Crăciun, copiii şi adolescenţii de la Centrul de Plasament Antonio: de la papuci de casă pufoși la cărți de colorat mandale și haine

Copiii cu copii îl așteaptă pe moș Crăciun

Ce își doresc, de moș Crăciun, copiii de la Complexul de Servicii Comunitare „Sparta Rotterdam” din Techirghiol

„Moș Crăciun, nu vreau multe lucruri pentru mine. Vreau numai să îi văd pe mama și fratele meu. Pe mama nu am văzut-o niciodată”

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.