Copiii s-ar putea juca în curțile școlilor după ore. Senatorii, de acord cu propunerea USR

Terenul de sport al școlii din comuna Săcele

Senatul a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă a USR care prevede accesul gratuit al copiilor şi tinerilor la terenurile de sport din curtea şcolilor şi din bazele sportive publice, după orele de curs. Legea trece a doua oară prin Parlament după ce a fost atacată la CCR. Senatul este prima cameră sesizată, iniţiativa merge acum, pentru dezbatere, la Camera Deputaţilor, anunţă USR.

USR a depus în mai 2021 primul proiect pentru acces liber pe terenurile de sport din şcoli, dar, după ce a fost adoptat de Parlament, proiectul a fost atacat la Curtea Constituţională de premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit proiectului adoptat de Senat, accesul în curţile şcolilor se va face doar pe bază de regulament, iar decizia este a autorităţii locale.

Iniţiativa legislativă a USR permite autorităţilor locale să acţioneze în sensul redeschiderii terenurilor de sport din curtea şcolii către publicul larg, în condiţiile în care bazele sportive publice sunt, în multe cazuri, degradate şi prost întreţinute, iar parcurile sunt deja supraaglomerate.

„Această iniţiativă legislativă va deschide calea dialogului dintre comunitate şi autorităţile locale, şi mă refer aici, în special, la conducerea şcolii din proximitate. Astăzi, directorii de şcoli spun că nu pot deschide curtea şcolii din motive ce ţin de siguranţa copiilor şi a patrimoniului, în timp ce copiii şi adolescenţii se joacă pe străzi sufocate de maşini sau prin parcuri supraaglomerate. Sau pur şi simplu renunţă la orice activitate fizică cu consecinţe dezastruoase pentru sănătate. Pe de altă parte, aceiaşi directori găsesc rapid soluţii pentru a închiria infrastructura sportivă şcolară din interiorul şcolii unor cluburi sportive private şi nu se mai împiedică de probleme. Un procent din sumele anuale (deloc modeste) generate din închirierea sălii de sport din şcoală poate fi folosit pentru a acoperi costurile cu pază şi întreţinere a terenurilor de sport din curtea şcolii. Priviţi aceste cheltuieli ca o investiţie minimă în sănătatea şi în viitorul copiilor noştri”, spune deputatul Tudor Pop, într-un comunicat oficial. 

Senatorul USR Remus Negoi, membru al Comisiei de sănătate din Senat, spune că proiectul nu subminează autonomia autorităţilor locale şi preia şi din observaţiile CCR.

 „E greu să înţelegi cum unii vor să ţină curţile şcolilor închise pentru sport, în afara orelor de program. Nu putem să ţinem copiii să se joace în stradă, printre maşini. Curţile şcolilor pot şi trebuie să fie deschise pentru copii, pentru elevi, să facă sport”, explică senatorul USR Remus Negoi.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Primele autobuze electrice chinezești vor circula pe trei trasee din Constanța începând cu 1 octombrie

Wed Sep 28 , 2022
Primăria Constanța a anunțat, pe o pagină de socializare, că de pe 01 octombrie 2022 introduce în circulație primele autobuze electrice din Constanța. Cele 20 de autobuze de 12 metri au fost achiziționate printr-un proiect comun implementat de Primăria Municipiului Constanța, condusă pe atunci de primarul Decebal Făgădău, și Ministerul […]