Coronavirus în Constanța: număr de cazuri, internări, decese, amenzi

O imagine microscopică a SARC CoV- 2, virusul care cauzează Covid 19. Foto: Associated Press via Los Angeles Times
O imagine microscopică a SARC CoV- 2, virusul care cauzează Covid 19. Foto: Associated Press via Los Angeles Times

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 845 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 29 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 587 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe), a anunțat Prefectura Constanța.

În acest moment, sunt 253 de persoane internate, dintre care 229 din județul Constanța și 24 din alte județe. Persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 193 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 46.700 de lei), dintre care 45 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 4.600 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 12 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 27 iulie a.c., peste 800 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 54 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Parlamentarii PSD din Constanța au votat legea care vine în sprijinul lucrătorii din construcții nave

Tue Jul 28 , 2020
Parlamentarii constănțeni social-democrați au votat astăzi în Parlamentul României o iniţiativă legislativă prin care se solicita recunoaşterea muncii în condiţii speciale pentru lucrătorii din sectorul de construcţii nave, completându-se astfel Legea 263/2010 privind sistemul de pensii publice. Reducerea vârstei de pensionare pentru navaliştii ţine cont de condiţiile speciale zilnice pe […]
parlamentari psd constanta