Covid-19 în Constanța: 47 de persoane vindecate și externate, 749 în carantină, 701 în izolare la domiciliu, amenzi de peste 4 milioane lei

Poliția verifică respectarea prevederilor ordonanțelor militare. Foto: IPJ Constanța

Prefectura Constanța a prezentat situația la zi a măsurilor luate împotriva răspândirii COVID-19.

În ceea ce privește situația actualizată legată de COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 47 de persoane vindecate și externate din spital, 749 de persoane în carantină, respectiv 701 persoane aflate în izolare la domiciliu.

Amenzi de peste 4 milioane lei

De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 4.136 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.025.391 lei. Dintre acestea, 231 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 465.000 lei, din care 226, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

În ultimele 24 de ore, 1.850 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine. Pentru această acțiune, au fost angrenați 334 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiști locali constănțeni.

De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 980 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost agrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 24 de societăți comerciale și PFA.

Repatriații pleacă spre case

În ultimele săptămâni, centrele de carantinare din județul Constanța au preluat sute de români repatriați din Italia, ajunși în țară prin intermediul unor transporturi umanitare organizate de Ministerul Afacerilor Externe. În total, vorbim de 605 români care au fost carantinați în Mamaia și în Techirghiol. În ultimele trei zile, 339 de persoane au plecat spre județele de domiciliu, după ce au terminat perioada de 14 zile de carantinare. Acestora li se adaugă cei 202 români care au ajuns în județele lor și care au plecat din Constanța în weekend.

„Ajungem, astfel, la un total de 541 de persoane care au trecut, cu bine, de cele 14 zile impuse de carantina instituționalizată. Și zic cu bine, pentru că reacțiile celor care au fost carantinați în județul nostru au fost, în mare, pozitive. Dovadă stau mesajele arborate de la balcoanele Sanatoriului din Techirghiol, prin care se mulțumea autorităților pentru grija acordată. Dovadă stă zâmbetul Alesiei, o fetiță care a terminat carantina chiar de ziua ei și care a beneficiat pe toată perioada dificilă de căldura oamenilor din centrul de carantinare. E drept, au fost și cazuri izolate în care oamenii nu au fost mulțumiți de condiții. Unii au spus că nu e curățenie în camere sau că mâncarea nu este atât de bună. Referitor la aceste aspecte, vreau să știți că am dispus un control minuțios, pentru a evita situații neplăcute în continuare. Doar că aș vrea să le reamintesc oamenilor care ajung în centrele de carantinare că avem de-a face cu o situație unică în istoria noastră, că ne aflăm în stare de urgență pe teritoriul României, motiv pentru care îi îndemn să fie cât se poate de înțelegători.Mulțumiri speciale se duc către toate autoritățile implicate în buna desfășurare a transporturilor către județe de domiciliu, pentru că, la fond și în urma urmei, ne dorim ca toți cei care trec prin acest regim de carantinare să ajungă, în siguranță, acasă.De asemenea, le mulțumesc constănțenilor care au înțeles situația, că județul nostru este un sprijin real pentru statul român, nicidecum o victimă colaterală.”, a declarat prefectul George Niculescu.

O mamă și fetița ei, care au stat în carantină în Sanatoriul Balnear Techirghiol, își iau la revedere de la cadrele medicale și pleacă spre casă. Foto: Facebook

Stați în casă!

Prefectura reiterează importanța respectării regimului de carantinare, iar prin Ordonanța Militară nr.5, se menționează clar că „persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii”.

De asemenea, măsuri vor fi luate și împotriva celor care nu respectă regimul de izolare la domiciliu, după cum se specifică în Ordonanța Militară nr.5:

„Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Facem apel către toți locuitorii județului Constanța să respecte TOATE prevederile Ordonanțelor Militare emise. Evitați ieșirile nejustificate din casă, rezumați-vă doar la deplasările în interes de serviciu sau de maximă necesitate! Nu uitați să păstrați distanța față de celelalte persoane și să respectați toate recomandările de igienă reiterate de către specialiști!”, subliniază reprezentanții Prefecturii.

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.