Există o formă bizară de amnezie colectivă care, în fiecare decembrie, începe să vopsească în culori calde o epocă în care singura căldură venea de la flacăra aragazului. Crăciunul în era lui Nicolae Ceaușescu nu a fost nici romantic, nici „simplu”. A fost o perioadă definită de lipsă, de frică și de o luptă surdă pentru demnitate. Faptul că bunicii și părinții noștri au reușit să-l păstreze nu este meritul regimului, ci dovada unei rezistențe încăpățânate în fața absurdului.
Sărbătoarea scoasă în afara legii
Pentru dictatură, 25 decembrie nu figura în calendar ca zi de sărbătoare, ci ca o zi banală de muncă. Statul nu se mulțumea doar să ignore Crăciunul; încerca activ să-l radieze din memoria publică.
Nu existau colinde la radio, nici emisiuni dedicate la TV, iar religia era împinsă într-o clandestinitate tolerată doar cât să nu explodeze masele. Mersul la biserică devenise un gest de curaj, mai ales în mediul urban, unde ochii sistemului erau peste tot.
Mizeria cotidiană: Frig, foame și cozi
Dincolo de lozinci, Crăciunul comunist însemna o listă scurtă de certitudini. Vorbim despre case transformate în frigidere: calorifere reci și curent electric tăiat fără preaviz. Despre obsesia pentru hrană: carnea nu era o alegere gastronomică, ci o problemă de supraviețuire. Despre economia eșecului: cozile interminabile pentru orice produs de bază defineau peisajul urban.
Celebra portocală, pe care astăzi o privim cu nostalgie, era în realitate simbolul unei economii prăbușite, în care un fruct banal devenise un trofeu. Salata de boeuf se baza pe improvizație (adesea cartof cu cartof), iar cozonacul era un compromis între făină și lipsuri.
Frica de normalitate și personajele de carton
Colindele nu se cântau în șoaptă dintr-o smerenie mistică, ci din prudență. Părinții își învățau copiii să tacă în fața străinilor, de teamă că un cuvânt greșit ar putea atrage atenția Securității.
Peste toată această tristețe fusese aplicat un personaj artificial: Moș Gerilă. Un personaj gol, fabricat de propagandă pentru serbări rigide, menit să înlocuiască magia cu ideologia.
Capcana nostalgiei
Dacă astăzi ni se pare că acele vremuri aveau ceva „frumos”, este pentru că mintea noastră confundă solidaritatea umană cu sistemul politic. Oamenii nu erau mai buni „datorită” regimului, ci se țineau unii de alții pentru că statul le luase aproape totul. Era un mecanism de supraviețuire, nu o lecție de viață.
Să nu uităm!
Adevărul incomod este că acel Crăciun a fost infinit mai rece, mai sărac și mai apăsător decât orice dificultate întâmpinăm astăzi. Dacă acum avem luxul de a alege ce punem pe masă sau ce spunem cu voce tare, este tocmai pentru că atunci a fost mult mai rău.
Crăciunul nu a supraviețuit datorită comuniștilor, ci în ciuda lor. Să nu uităm asta!
Crăciun fericit!
Adevărul este ca eram într-o permanentă căutare de alimente și cozile erau un fapt banal ca și lipsa călduri și a electricități cat despre muncă nu era un lucru rău era de muncă acum să facem analize economice ca era sustenabil sau se lucra în van nu este treaba noastră dar dacă ne oferea condiții de viață și de trai mai bune în sensul ca să găsești alimente fără să stai cu orele înșirat în fața magazinelor și căldura și electricitate eu cred ca viața ar fi fost mai bună în prezent