Creșa „Licuricii” din Constanța se deschide pe 18 octombrie

Creșa „Licuricii” se deschide luni! Începând cu ora 07.00, părinții îi pot lăsa pe cei mici în grija personalului calificat al instituției, transmite Primăria Constanța, printr-un comunicat de presă.

Creșa funcționează la parterul imobilului situat pe B-dul I.C.Brătianu nr.50 si are o suprafață de 465 mp. Spațiul permite organizarea activităților copiilor  în 5 grupe a câte 10 copii fiecare.

Sălile sunt spațioase, luminoase, cu ventilație naturală și confort termic, dotate cu mobilier și jucării adaptate vârstei copiilor.

Zilnic, copiii beneficiază de 2 mese principale și 2 gustări. Prepararea hranei se face în bucătăria proprie, autorizată sanitar-veterinar, unde se gătesc preparate adaptate nevoilor nutriționale ale celor mici. Meniul este diversificat  și conține cereale, fructe, legume, lactate bio, ouă bio, carne de curcan și vițel.

Programul zilnic al celor mici este următorul:

  • 07:00 – 08:20 – primirea copiilor
  • 08:30 – 09:00 – micul dejun
  • 09:00 – 10:00 – activități educative
  • 10:00 – 10:15 – gustare
  • 10:30 – 11:30 – activități educative
  • 11:30 – 12:00 – prânzul
  • 12:00 – 13:00 – pregătirea copiilor pentru odihnă
  • 13:00 – 15:00 – odihnă
  • 15:30 – 16:00 – gustare
  • 16:00 – 17:00 – preluare de către părinți

Activitățile educaționale sunt realizate  de către educatorul puericultor al creșei și sunt cuprinse în curriculumul pentru educația timpurie (anexă la Ordinul Ministerului Educației Naționale).

Deoarece acomodarea copilului în creșă este un proces care necesită timp, intrarea în colectivitate se face etapizat, durata perioadei de acomodare poate fi diferită de la copil la copil.

Dată fiind situația epidemiologică actuală, Creșa „Licuricii” funcționează conform  Ordinului nr. 929/4.472/663/2021 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Sănătății, al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 1.076/4.518/3.936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. –

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Încă o misiune NATO îndeplinită pentru Forțele Navale Române

vin oct. 15 , 2021
Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (DM-25) a acostat joi, 14 octombrie, în portul militar Constanța, după ce, timp de trei săptămâni, a executat misiuni în Marea Neagră sub comanda NATO, asigurată de Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM) de la Northwood, Marea Britanie. Nava militară românească a făcut parte din Gruparea Navală […]