Cristina Dumitrache, deputat PSD: „Avem nevoie de reformă în educație!”

„Educația este cea mai puternică armă pentru a schimba lumea”, spunea Nelson Mandela.

Pentru a avea o educație eficientă, România are nevoie de reformă în domeniu.

„Astăzi, începând cu ora 14 se desfășoară dezbaterea organizată de comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. Întâlnirea ce are în vedere Educația în planul național de redresare și reziliență reunește parlamentari din mai multe comisii, reprezentanți ai Ministerului Educației, participanți din partea federațiilor din învățământ și din organizațiile de elevi și studenți.”, a precizat Cristina Dumitrache, deputat PSD Constanța.

Scopul dezbaterii este analiza modului de transpunere a proiectelor educaționale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și găsirea soluțiilor urgente cu privire la reformele și investițiile necesare în domeniul educației.
Impactul crizei COVID-19 și-a făcut simțit prezența deja asupra actualei generații de elevi și studenți.

„Trecerea școlilor în sistem online a afectat profund calitatea actului educațional și a agravat inechitățile sociale prin lipsa echipamentelor digitale. Părinți, elevi, profesori, autorități locale au fost puși în fața unor provocări nemaiîntâlnite care dacă nu sunt gestionate în mod sustenabil de factorii decidenți pot agrava această criză, pot crește fenomenul abandonului școlar și în general pot lăsa urme adânci pe viitorul copiilor noștri.”, a mai spus Cristina Dumitrache.

Deputatul PSD a mai spus că sunt necesare proiecte coerente, acțiuni ferme și investiții cu fonduri substanțiale.

„Cu cel mai mic procentaj din PIB alocat educației din UE, avem nevoie de alocări consistente pentru reformarea unui sistem prea mult timp ignorat.”, a conchis parlamentarul PSD.

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.