Cu sabia deasupra capului, Van Oord trage de timp, instanța îi face jocul. Grigore Comănescu: „Sunt dezgustat total de ce se întâmplă”

Grigore Comănescu

Grigore Comănescu în fața Tribunalului Constanța, după trei ani de proces cu olandezii de la Van Oord, spune că este „total dezgustat” de ceea ce se întâmplă (foto: Constanța 100%, 27 noiembrie 2018)

Se împlinesc trei ani de când o companie românească se luptă în instanță pentru ca olandezii de la Van Oord să le achite o factură de circa un milion de euro. Trei ani de procese, care continuă și azi, timp în care multinaționala apelează la toate tertipurile pentru a trage de timp.

Așa s-a întâmplat și astăzi, la Tribunalul Constanța, unde avocații multinaționalei au cerut recuzarea completului de judecată. Un tertip, spun reprezentanții Comprest Util. Nu este prima dată când Van Oord apelează la recuzare, fiecare cerere fiind până acum respinsă. Astăzi, la Tribunalul Constanța, nu s-a întâmplat așa, ci s-a amânat pronunțarea până în luna decembrie. Van Oord câștigă, astfel, câteva zile.

Juriștii Comprest Util au atras atenția că, potrivit art. 47 alineat 3 din Codul de procedură civilă, este inadmisibilă „cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate”. În acest caz, incompatibilitatea s-a constatat chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare. Potrivit reprezentanților Comprest Util, „în cuprinsul cererii de recuzare depusă la acest termen au fost invocate aceleași motive ca și în cererea de recuzare depusă la dosar în data de 23.10.2018, respectiv lipsa de imparțialitate a judecătorului sindic din considerente ce reprezintă, în realitate, nemulțumirea debitoarei cu privire la modul în care judecătorul sindic a soluționat cererile și excepțiile invocate”.

Juriștii au reamintit că societatea Comprest Util deține în patrimoniul Van Oord Sucursala Constanța o creanță „certă, lichidă și exigibilă” în cuantum de 3.950.026 lei, dar și că aceasta nu deține lichiditățile necesare pentru a face față datoriile exigibile, pentru că se află în insolvență.

Am fost să asistăm la termenul de marți, iar la final am solicitat un punct de vedere proprietarului firmei Comprest Util, Grigore Comănescu.

Sunt dezgustat total de ce se întâmplă. Nu m-am așteptat să treacă trei ani de zile, fără să fie niciun motiv pentru această tergiversare. Suntem oare într-un stat de drept? Am fost avertizat de consultantul lucrărilor că niciodată nu o să am câștig de cauză în fața unei multinaționale de talia Van Oord. Străinii vin și ne spun să respectăm legile, să fim noi cei corecți, dar ei nu fac lucrul acesta. Nu respectă legile, ba chiar fac trafic de influență, prin ambasadori, și își exportă profiturile din România. Plătesc taxe și impozite în țara aceasta de 28 de ani, de când am început activitatea privată. Nu am rămas niciodată dator la stat. Este o opinie formată și pe declarațiile publice ale fostului președinte al României, dar si a altor formatori de opinie. Aceste firme străine, în afara faptului că nu respectă legea, funcționează pe pierdere, nu plătesc nici taxe și impozite. Dacă era vorba despre o firmă românească, era executată până acum, dar în acest caz ne facem că nu vedem, băgăm capul în pământ.
Statul român are datoria să ne apere drepturile, nu să dea hotărâri judecătorești pe bază de oportunitate, cum s-a întâmplat în unele cazuri, ci pe aspecte de legalitate.
Am avut mare încredere în justiție, dar, din păcate, nu mai am. Cred că 80% dintre români sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în justiție, în totalitatea ei, nu numai de judecători, ci și de procurori. Nu cred că o să trăiesc să ajung să văd ca legea să fie aplicată, să nu fie interpretată după bunul plac al unuia sau al altuia.
Aștept ca cei responsabili să ne spună ce se va întâmpla în această țară, să ne spună ce rol vom mai avea, noi, românii, ca să știm ce se va întâmpla cu copiii și nepoții noștri. Vom avea numai rol de etichetă? Vom fi numai sclavi autorizați? Înspre asta ne îndreptăm. Noi, românii, nu avem voie să creștem economic, ni se pun piedici de către multinaționale, chiar cu sprijinul unor români si a autorităților. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic împotriva companiilor multinaționale, dimpotrivă, am colaborat și colaborez cu acestea, critica este însa dubla măsură aplicată de statul român.”,
a declarat Grigore Comănescu.

 

Reamintim că, numai în anul 2017, pierderile pe care le-au declarat la Ministerul Finanțelor au fost de 7.643.063 lei. De asemenea, a avut, în medie, 5 angajați. Pierderile din 2017 se adaugă celor pe care le-au acumulat de sucursala din România, înființată în 2013. De atunci până acum, pierderile totale se ridică la suma de 202.696.364 lei, adică peste 43 de milioane de euro.

Potrivit bilanțului depus la Ministerul Finanțelor, aferent anului 2017, Van Oord sucursala Constanța are datorii 222.717.990 lei, adică peste 47 milioane euro, iar activele imobilizate sunt de 3.344.670 lei. (Activele imobilizate reprezintă bunurile și valorile cu o durată de utilizare mai mare de un an și care nu se consumă la prima utilizare).

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.