Cum a fost prima seară la Sunset Sea-mphony 2022

Este al șaselea an consecutiv în care orchestra Bigg Dimm a’ Band a academiei de muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca bucură constănțenii și turiștii.

Ieri a fost prima zi. Cei care au venit în parcul arheologic și pe faleza Cazinoului s-au putut bucura de melodii ale renumitelor formații Cargo, Vita-de-Vie și Beatles.

Ca în fiecare an, publicul a fost unul foarte numeros. De la copii până la bunici, fiecare a cantat și aplaudat pe acordurile orchestrei. În public l-am văzut și pe președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, care a petrecut o seară relaxantă alături de noi.

sunset sea-mphony 2022

Vă reamintim că Sunset Sea-mphony 2022 presupune organizarea în aer liber, în perioada 1 – 6 august 2022, în Parcul Arheologic din Constanța (între orele 19.00 și 20.00) și pe faleza Cazino Constanța, în zona grupului statuar „Pescarii” (între orele 21.00 și 22.00), a unei serii de 12 concerte susținute de orchestra Bigg Dimm a’Band a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca.

Proiectul „Sunset Sea-mphony 2022” este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Buget total 333.500 lei, din care 300.000 lei finanțare de la Primăria Municipiului Constanța și 33.500 contribuție proprie a beneficiarului.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

O polițistă de la Transporturi, comisar șef, condamnată la închisoare cu suspendare în urma unui dosar instrumentat de DNA

Tue Aug 2 , 2022
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților: DUDNIC CAROLINA, la data faptelor comisar șef de poliție în cadrul în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor […]

V-ar putea interesa și: