Cum a lovit PSD în micii oameni de afaceri și cum poate îndrepta PNL situația

salariu, cod fiscal

PSD a aplicat o lovitură grea micilor oameni de afaceri, iar PNL are acum posibilitatea să corecteze acest lucru.

Înainte de 2016, anul când social-democrații au preluat puterea, persoanele care erau angajate, dar obțineau și alte venituri, din dividende, de exemplu, sau din drepturi de autor, erau obligate să plătească asigurări de sănătate numai pentru cartea de muncă. Era, evident, logic: plăteai asigurările pe persoană, nu pentru fiecare venit, pentru că beneficiezi numai tu.

PSD a modificat Codul Fiscal și a impus plata CASS-ului și pentru cartea de muncă, și pentru dividende, dacă acestea depășeau 12 salarii minime brute. Așadar, un salariat care are un mic IMM, de pe urma căruia ridică dividende mai mari de 12 salarii minime brute, plătește de două ori contribuțiile de sănătate.

Să mai amintim că PSD a promis că impozitul pe dividende va fi zero? O minciună, desigur.

PNL lucrează acum la buget. Liberalii, dacă susțin clasa de mijloc și micile afaceri, pot îndrepta această nedreptate care li s-a făcut micilor întreprinzători. O pot face simplu, printr-o modificare a Codului Fiscal. Impactul bugetar nu va fi cu siguranță mare, pentru că bugetul dinainte de 2016 nu era construit pe aceste sume.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.