Cum explică V.D.T. Construct Impex SRL că vrea să construiască blocuri de nouă etaje într-o zonă în care sunt admise numai imobile cu un etaj

Investitorii care vor să construiască mai mult decât le permite zona trebuie să întocmească un plan urbanistic zonal și să explice de ce vor acest lucru. În Constanța s-au întocmit peste 3.000 de astfel de PUZ-uri.

Explicațiile sunt din ce în ce mai diverse. Unele credibile, altele hilare.

Astăzi vă prezentăm una dintre ele – cea mai recentă.

O societate comercială din Constanța, V.D.T. Construct Impex SRL, vrea să ridice două blocuri de nouă etaje.

Arhitectul care se ocupă de proiect l-a prezentat în Comisia pentru Urbanism a Primăriei Constanța, care este compusă din specialiști, dar are rol consultativ.

Blocurile SRL-ul despre care vorbim ar trebui edificate pe Șoseaua Mangaliei din Constanța, lângă strada Pandurului, unde există clădiri înalte. În zona în care vrea aceasta să le ridice, planurile de urbanism prevăd însă foarte clar că ai voie să faci numai clădiri cu un etaj. Investitorul vrea blocuri cu nouă etaje!

Mai mult. Coeficientul de utilizare al terenului (CUT) din zonă este de maximum 0,7. Se poate obține un adaos de 20%, prin cerere, deci se ajunge la 0,84. Investitorul dorește însă un CUT de 3,5, deci de peste patru ori mai mare.

Terenul are 3.900 de metri pătrați.

Reprezentanții investitorului au venit cu câteva explicații pentru dorința lor de a ridica blocuri cu noua etaje.

Prima din explicații este că în zonă mai sunt blocuri cu 8 etaje.

A doua este că bulevardul 1 Mai este o arteră pe care se intră și iese din oraș (deși nu s-a explicat corelația).

A treia este cel puțin discutabilă. Arhitectul a spus că la parter vor fi spații comerciale. „Trebuie să asigurăm un confort al comerțului pentru cetățenii din zonă.”, a spus acesta, cu subiect și predicat.

Așadar, în opinia investitorilor, oamenii care locuiesc în zonă vor să li se ridice blocuri turn lângă case, doar pentru a avea „confortul” unor magazine la parterul lor, în condițiile în care, la mica distanță, ai unele dintre cele mai mari magazine din Constanța.

Întrebat de experții din comisie ce se va întâmpla cu casele de lângă viitoarele blocuri, acesta a spus că s-au făcut studii de însorire și că vor avea o oră și jumătate de lumină.

„E ca și cum ai pune un măgar între oi.”, a conchis, sincer, arhitectul și urbanistul Ionică Bucur, membru al comisiei.

Recomandare: Cambela Prod vrea să construiască turnuri de până la 24 de etaje și o biserică pe locul fostei baze RATC

VDT Construct Impex SRL a mai construit în Mamaia, pe malul lacului Siutghiol și din Mamaia Nord, vilele Sophia 1 și 2, lângă vila Sophia 1, Maria Residence, Tania Residence şi Athena Residence, dar și un imobil cu regim de înălțime de D+P+6-9E, cu apartamente de vacanţă şi parcaje la demisol şi parter. Firma vrea să construiască și un bloc cu 10 etaje, la intrare în cartierul Palazu Mare, la intersecția bulevardului Tomis cu strada Lucian Blaga. Inspectoratul de Stat în Construcții a reținut că PUD-ul pentru imobilul situat în Palazu Mare este neconform, întrucât la data aprobării prin HCL nr. 237/2019 certificatul de urbanism nu ar mai fi fost valabil. S-a mai reținut ca motiv de neconformitate faptul că avizul arhitectului-șef tratează un imobil cu un alt regim de înălțime, dar și că n-a fost respectat termenul de maxim 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice. Alte nereguli constatate ar fi neconformitatea studiului geotehnic și inexistența studiilor de fundamentare precum. Primăria Constanța și Consiliul Local au solicitat în instanță anularea procesului-verbal de control, numai că, magistrații au respins, pe 21 mai 2020 cererea. Nici locuitorii din zonă nu au fost mulțumiți de proiect, înaintând un memoriu autorităților locale, prin care au motivat că prin construirea clădirii cu o înălțime de 34,70 metri le-ar fi fost îngrădit dreptul la intimitate în locuințe. Imobilul s-ar fi construit la o distanță foarte mică de gardul proprietății unora dintre reclamanți. Acum are vrea să construiască în loc un imobil cu regim de înălțime de D+P+3E cu destinația de spațiu pentru desfășurarea activităților sportive.

V.D.T. CONSTRUCT IMPEX SRL are ca obiect principal de activitate „comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor sanitare”. Potrivit Termene.ro, asociat unic este Ivan Vasilica. În 2023, SRL-ul a avut o cifră de afaceri de 43.551.055 lei, un profit de 486.880 lei, datorii totală de 45.726.466 lei și o medie de 17 angajați.

Ivan Vasilică mai apare în firmele Age General Consulting SRL, Global Building Investment SRL, Delta Mar Tours SRL, Autocond GCV SRL, Opera Residence SRL.

Vă recomandăm și:

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Primărița din Cumpăna are o problemă urât mirositoare. Prefectul o acuză că nu face nimic pentru a o rezolva

sâm mart. 23 , 2024
Primărița din Cumpăna, Mariana Gâju, are o problemă urât mirositoare. La propriu. Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, o acuză că nu face nimic pentru a o rezolva. Problema a început în urmă cu mulți ani, când Primăria Cumpăna a emis autorizații pentru zeci de case în zona de siguranţă a […]
prefect-constanta-mariana-gaju

V-ar putea interesa și: