Cum îi ajută Austria pe politicienii din AUR

AUR și-a prezentat în Constanța candidații la alegerile europarlamentare

Cu voie sau fără, Guvernul Austriei îi ajută pe politicienii români de la AUR. Decizia Vienei de a nu primi România în spațiul Schengen, deși îndeplinim de mai bine de un deceniu toate condițiile, este speculată, așa cum era de așteptat, de cei de la AUR.

Preşedintele partidului, George Simion, a afirmat, sâmbătă, la Constanţa, că România a fost umilită și că probabil şi aderarea la Spaţiul Schengen va fi rezolvată aşa cum a fost şi plafonarea preţurilor, “de au ajuns românii astăzi să-şi dea întregul salariu pe hrană”.

„Aţi văzut cu toţii umilinţa Schengen? Asta nu este dreptate şi asta nu este normalitate. Idiocraţia de la Bruxelles nu poate să pună nişte rasişti şi spun asta cu toată puterea cuvintelor, nişte rasişti care aruncă tricolorul românesc la gunoi şi nu ne recunosc drept egali, nu poate să îi pună la punct pentru că sunt prea preocupaţi de politicile verzi eco-marxiste şi de reglementarea capacului de la sticla de plastic. Da, probabil că rezolvă Marcel problema Schengen. I-a dat în judecată pe austrieci. Aţi văzut cu toţii, de luni suntem în Schengen. Austriecii fug speriaţi, îi văd şi pe aici, se ascund deja şi le e frică de Marcel.

O rezolvă Marcel pe asta, cum a rezolvat-o şi cu plafonarea preţurilor de au ajuns românii astăzi să-şi dea întregul salariu pe hrană”, a declarat George Simion, la prezentarea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de la Constanţa.

Recomandare: Austria, care nu ne vrea în Schengen, dorește să vândă străinilor gazele românești din Marea Neagră

El a mai declarat că guvernanţii poate nu înţeleg că românii au ajuns să dea opt lei pe litrul de combustibil.

„Poate România lui Nicu şi Marcel şi a lui Klaus Werner Iohannis nu înţelege că în momentul ăsta am ajuns să dăm opt lei pe litrul de combustibil. Poate nu umblă printre românii obişnuiţi care nu mai pot şi nu sunt apăraţi de nimeni, din păcate. În toate ţările din jurul nostru există conducători cu iubire faţă de neamul lor. Slovacia este normală la cap. Ungaria este normală la cap, Polonia este normală la cap şi au interzis unilateral importul de cereale din Ucraina. Cinste lor. Slugile noastre de la Bucureşti au ales să stea iarăşi în genunchi şi să asculte idiocraţia de la Bruxelles  şi să execute, nepunându-şi în vreun fel problema agricultorilor români”, a mai precizat liderul AUR.

În medii politice s-a spus că decizia Austriei pare croită pe dorința Rusiei de anima un curent anti european în România. Nu e de mirare pentru nimeni că sentimentele anti austriece și anti europene pot crește pe fondul refuzului nefondat de a ne primi în spațiul de liberă circulație.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Cum îi ajută Austria pe politicienii din AUR

  1. Cred ca ati pierdut imaginea de ansamblu. Punctual, mizeria pe care o face Austria, doar ridica și mai mult „mingea la fileu” celor de la AUR.
    Din păcate însă, „mingea” era ridicata de mult deasupra „fileului” de cei care au guvernat și guvernează de mai bine de 30 de ani tara. PSD, PNL, PSD+PNL. Mărunțișul nu.l mai menționez. USR s.a dovedit a fi o „fata morgana” care s.a fâsâit cu succes.
    Deci, cine a ajutat AUR în ascensiune?
    Se mira toți că, vezi Doamne, se radicalizeaza lumea. Nu! Variantele de vot credibile s.au epuizat! Cea mai mare parte a politicienor nu vad în mandatul lor o posibilitate de a face ceva pentru tara și pentru cetățeni ci doar un refugiu care sa.i ferească de lege și o modalitate de a face bani. Mulți.
    Din 4 în 4 ani numărul lor creste, în loc sa scadă. Își mai aduce cineva aminte de referendumul aruncat la coș? Dar de alegeri uninominale?
    Sunt multe de spus, dar ma enervez degeaba… Nu, nu m.am resemnat, ma întreb doar, EU CU CINE VOTEZ????

  2. LOL, pai ce facem? Ați publicat comentariul și după l.ati șters? Care parte v.a supi? Aceea în care spun ca ati pierdut imaginea de ansamblu sau cea cu partidele?
    M.am simțit ca la alegeri, înainte promisiuni (ați publicat comm) și după, hai pa. :))
    P.S. Am citit cu mare atenție standardele dumneavoastră referitoare la comentarii. Cu siguranță nu le.am încălcat. Excepție făcând adresa de e.mail. Aia nu se da pentru ca nu am găsit nici o info referitoare la cum gestionati GDPR

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ministrul Energiei: „Oil Terminal, o companie mai importantă ca oricând pentru România şi întreaga regiune”

sâm sept. 16 , 2023
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vizitat, sâmbătă, compania constănțeană Oil Terminal, despre care spune că este „o companie mai importantă ca oricând pentru România şi întreaga regiune”. „Oil Terminal este o companie din portofoliul ministerului energiei, o companie mai importantă ca oricând pentru România şi întreaga regiune. Deţine cel mai […]

V-ar putea interesa și: