
Avocații care au contestat și au câștigat în instanță anularea taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public au realizat un ghid practic pentru compensarea sau recuperarea sumelor plătite. Atenție însă: dacă veți ajunge să cereți în instanță restituirea taxei, instanța poate decide atât în favoarea, cât și împotriva dumneavoastră. Nu există nicio garanție privind soluția, iar situațiile pot diferi de la un judecător la altul. Un complet poate admite cererea de restituire, în timp ce altul o poate respinge – caz în care ați putea ajunge să fi plătit degeaba un avocat (dacă angajați unul) și chiar să suportați plata unor despăgubiri.
Precizăm că primarul Vergil Chițac a declarat public că nu este de acord cu restituirea banilor, afirmând că „cine a plătit nu își va primi banii, iar cine nu a plătit taxa nu va mai trebui să o plătească, pentru că deciziile se aplică pentru viitor, nu pentru trecut”.
Totodată, amintim că a fost depus în Consiliul Local un proiect inițiat de consilierii USR și de Felicia Ovanesian, prin care se propune compensarea acestei taxe, măsură care ar scuti peste 60.000 de constănțeni de demersuri individuale. Pentru ca acest lucru să devină realitate, este necesar votul majorității consilierilor municipali.
Pasul 1: Depui cererea la SPIT
Fără cerere nu primești nimic – statul nu restituie din oficiu.
Unde trimiți cererea?
Cererea poate fi depusă și fizic, la registratura SPIT.
Ce documente trimiți?
- cerere de restituire sau compensare (formularele sunt publice – link în comentarii)
- copie CI
- dovada plății (chitanță/ordin de plată)
- cont IBAN (dacă vrei banii înapoi, nu compensare)
Recomandare: Constănțenii plătesc de câteva ori mai mult pentru luminițele de Crăciun decât locuitorii din Paris, Viena sau Berlin
Pasul 2: Aștepți 45 de zile
SPIT trebuie să răspundă în maximum 45 de zile:
- aprobare → îți restituie banii sau îți face compensarea
- respingere → poți merge în instanță
- tăcere → se consideră refuz tacit, atacabil la Tribunal
Pasul 3: Dacă ești refuzat – mergi la Tribunal
Instanța competentă:
Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal
Pârâți:
- în principal: SPIT Constanța
- opțional: Municipiul Constanța prin Primar
Ce soliciți în acțiune?
- anularea refuzului (scris sau tacit)
- restituirea celor 200 de lei sau compensare pentru 2026
- dobânzi de 0,02%/zi din data cererii
- cheltuieli de judecată
Pasul 4: Ce urmează după decizia Tribunalului?
Dacă instanța dispune restituirea/compensarea sumelor, plata dobânzilor și cheltuielilor de judecată, vei primi banii. Hotărârea este executorie. Dacă SPIT nu o respectă, se poate apela la executare silită, timp în care dobânzile continuă să curgă. Dacă pierzi, vei putea ajunge să plătești tu cheltuielile de judecată.




Nu am plătit taxa de 200 lei,dar am primit recent (18.11.2025) somație pentru plata acestei taxe. Am înțeles că
d- nul primar s-a pronunțat că cine nu a platit-o nu trebuie sa o plătească. Este adevărat,ce trebuie să fac?
sa nu mai votezi cu Chitac!