Cum s-a tras primarul din Agigea în poză cu ministrul Turismului, fără ca acesta să-l vadă

Primarul din Agigea, Maricel Cristian Cârjaliu (cerc galben) stă în spatele ministrului Turismului, Bogdan Trif (cerc roșu) și filmează o parte din reprezentanția de la Delfinariu

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a venit, zilele trecute, în Constanța, pentru a semna contractul de finanțare pentru extinderea Delfinariului. Un eveniment important, desigur, la care au participat președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu, în calitate de șef al instituției căreia i se subordonează delfinariul, dar și în calitate de cofinanțator, dar și Mirela Matichescu, administratorul județului, și dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Cei patru au vizitat complexul muzeal și au asistat și la un scurt spectacol al delfinilor.

Din această delegație au mai făcut parte doi primari. Cel din Năvodari, Florin Chelaru, care s-a oprit însă la poarta delfinariului și nu a mai fost văzut ulterior, și primarul din Agigea, Maricel Cristian Cârjaliu. Ambii sunt membri PSD, cel puțin deocamdată. Spre deosebire de Florin Chelaru, Maricel Cristian Cârjaliu l-a însoțit pe ministrul Turismului pe tot parcursul vizitei prin complexul muzeal. Când spunem „l-a însoțit” spunem, de fapt, că a mers în spatele lui, în majoritatea timpului.

Când delegația a ajuns în delfinariul propriu-zis, ministrul și președintele CJC au luat loc pe scaune și au discutat câteva minute cu presa (au susținut apoi și o conferință de presă). La câteva momente după ce cei doi au stat jos, fix pe scaunul din spatele ministrului s-a așezat primarul Cristian Cârjaliu. A ales tocmai acel loc din cele peste 1.300 disponibile în delfinariu. Ba chiar a trebuit să-și facă loc, pentru că unele scaune până la acela erau ocupate.

Reprezentanții presei din Constanța stau de vorbă cu minsitrul Turismului, sub privirile atente ale primarului din Agigea

Poziția a fost foarte bună, dintr-un anumit punct de vedere: primarul din Agigea a apărut în spatele ministrului.

Mai apoi, a asistat și la conferința de presă.

Nu am reușit să aflăm legătura dintre Delfinariu și comuna Agigea și nici de ce primarul Maricel Cristian Cârjaliu a plecat de la serviciu, în timpul programului, pentru a fi în spatele ministrului.

Pentru o poză?

Vă recomandăm și:

Primarul-procesoman. Cristian Maricel Cârjaliu face plângeri penale la 18 ani de la comiterea presupusei fapte!
Cum îl apăra Cristian Maricel Cârjaliu pe Nicușor Constantinescu, în dosarul în care a fost CONDAMNAT la 10 ani de închisoare
Cristian Maricel Cârjaliu și PSD, înfrângere zdrobitoare în alegeri
În ciuda preferințelor primarului din Agigea, WC-urile din fundul curții trebuie să dispară. Amenzi usturătoare

Leave a Reply

Your email address will not be published.