
O discuție incendiară a fost surprinsă, joi, după ședința de Consiliu Municipal Constanța, din care putem observa cum se împart posturile în PSD Constanța.
Ședința se terminase, dar transmisiune live a continuat. La discuția care se aude participă doi consilier, Cristian Tincu și Dede Perodin. Inițiatorul pare Dede Perodin. Vorbeau despre consiliul de administrație al noului Club Sportiv Municipal.
„Nicio problemă, Cristi, pentru tine cedez eu.”, spune aceasta, iar apoi râde din plin.
„Asta o discutăm și cu barosanul.”, mai spune le, apoi se întreabă dacă ei au voie să fie în Consiliul de Administrație.
„Cred că da”, spune Cristian Tincu.
Dede Perodin continuă cu o înjurătură și cu o îndoială.
„Nu știu dacă ne bagă și pe noi în cărți.”
Nu știm exact cine este poreclit „Barosanul” în PSD Constanța.
Înregistrarea o puteți asculta mai jos.
Reamintim că fiul lui Dede Perodin a fost numit de PSD în Consiliul de Administrație al celei mai profitabile firme din Constanța, Administrația Porturilor Maritime. Detalii AICI.