Cum și-a făcut Aurelian Pavelescu harakiri politic. Reacția țărăniștilor

epoch times
Aurelian Pavelescu (foto: epochtimes-romania.com

Într-un gest bizar, Aurelian Pavelescu, liderul controversat al PNȚCD, a postat un mesaj aiuritor pe Facebook.

În opinia sa, declararea de doliu național nu este justificată.

„Chiar dacă îi voi supără pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, că un semn de respect pentru voi. Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţara, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale”, spune Pavelescu.

Dacă s-ar fi oprit poate că totul ar fi fost pus pe seama unei rătăciri de moment. Pavelescu a continuat însă cu declarații aiuritoare despre tinerii care au murit în tragedia de la Colectiv, despre tineri în general.

”Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febră violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt ţinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Va asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat. Să fiu bine înţeles. îmi place muzică rock (nu toate genurile, desigur), iar mării reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizera, de fapt. Doliul naţional nu a fost pentru sărmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva… Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, când ţara trece prin cea mai mare criză din istorie, se afundă în promiscuitate: o generaţie, a câtă, pierdută“.

Nu, A. Pavelescu nu a văzut gesturile de EROISM ale unora din cei care au murit. Nu a văzut sau nu a vrut să vadă că tineri care ieșiseră teferi și nevătămați din INFERN s-au întors pentru a-și ajuta prietenii sau pentru a ajuta persoane necunoscute. Nu, nu i-a păsat că zeci de familii au fost distruse, că durerea nu se va stinge niciodată, că pătează cu aceste invective memoria unor suflete frumoase și curate.

Discursul plin de ură i-a revoltat pe țărăniștii constănțeni. Tudorel Chesoi, vicepreședinte al PNȚCD la nivel national, s-a arătat revoltat de gestul lui Pavelescu.  Revoltat nu numai ca om politic (căci aceasta ar trebui să fie ultima calitate a unui OM), ci ca om și tată, în primele rânduri.

”Îmi exprim pe această cale regretul imens față de tragedia care a avut loc în București și solidaritatea față de familiile celor decedați. Condoleanțe și Dumnezeu să-i aibă în pază”, a spus acesta.

Tudorel Chesoi
Tudorel Chesoi

Chesoi a precizat că este tată și, ca orice tată, primele sale gânduri este să-și știe copilul în siguranță.

Din punct de vedere politic, ce a făcut Pavelescu echivalează cu un hara-kiri. De ce a făcut-o? Probabil pentru a încerca să câștige puțină notorietate de pe urma unei tragedii. ”Nu mai are subiecte cu care să iasă în evidență. Este un factor perturbator. Declarațiile sale spun adevărul despre el, despre modul cum gândește”, este de părere Tudorel Chesoi. Părerea mea este că și-a făcut harakiri politic, dar asta este cea mai mică problemă a declarațiilor sale.

Pavelescu a câștigat notorietate de pe urma acestor gânduri, dar este genul de notorietate pe care nimeni nu o dorește, mai ales un politician.

Pagina sa de Facebook a fost împânzită de mesaje dure, multe injurioase, pe care decența ne obligă să nu le postăm aici.

Iată câteva dintre cele mai decente:

Razvan T. Coloja Cred că putem spune liniştiţi că a dumneavoastră carieră politică e pe la sfârşit.

Marius B-Manowar Si din taxele acelor ”anarhisti” traiesti tu PARAZITULE

Alex Dulca cam cat de idiot sa fi sa spui ca nu trebuia decretat doliu national ,ti-a atras toate voturiile pe declaratiile inteligente care le-ai facut.Pacat ca sunt oameni din astia ca tine in politica romaneasca ….mare pacat ….si ca tine sunt multi …

Raluca Madalina Andrei Numele de familie pe care il port, Andrei, vine de la strabunicul meu, Petre Andrei, care a insemnat ceva pt PNTCD si i-ar fi rusine sa stie ca exista pe lume fiinte abjecte ca dumneata, Aurelian Pavelescu! Nu ai caderea sa faci asemenea sustineri

Bogdan N. Anghelus Gunoiule.

Mares Costin Bogdan Sa iti fie rusine!!!Daca astia ca voi si-ar fi facut treaba copii aia nu ar fi murit acolo.

Radu Enache Bagator in seama!

Victor Manki esti un zero barat, atat ca om cat si ca politician!

Gabriel Cateliu Rusine sa iti fie!

Dili Mihalache Mai esti si presedinte de partid? Oamenii au murit deoarece statul a dat prea multe avize!!!

Podarascu Aurelia Esti un imbecil,ca toata clasa politica,cuib al hotiei si al criminalilor este parlamentul romaniei si institutiile publice ! Sunteti parazitii societatii romane ,aveti un tupeu grosolan caci ne omorati copii,mai nou,si exterminati poporul roman de 26 de ani !!! RUSINE,PARAZITILOR POLITICI !

Radu Stefan Vierme

”După părerea mea este că s-a compromis ca lider de partid. Pavelescu va obține mai multe înjurături și PNȚCD și mai puține voturi”, a spus Tudorel Chesoi.

Pavelescu a încercat să răspundă acestor acuzații, dar, în fața valului imens de critici, și-a șters postarea. Ea rămâne însă în mintea celor care au citit-o, de unde nu mai poate fi ștearsă.

Și, nu, atitudinea de acum a sa nu este o greșeală. Aveți mai jos două episoade în care, din nou, își dă arama pe față.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Sfaturile financiare ale unui fost director de școală, ajuns la 91 de ani

lun nov. 2 , 2015
Să ai 91 de ani și să fii și clientul unei singure bănci de 18 este un motiv de laudă. Așa s-a gândit și BRD Constanța, care l-a premiat pe Nicolae Chivu, unul dintre clienții seniori (1.000 de lei, un tort și o șampanie, înmânate de Alina Ceauș, director de […]