Cum va fi vremea în perioada 14 – 27 octombrie 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 14 – 27 octombrie 2024. Specialiştii anunţă vreme schimbătoare de la o zi la alta. Atmosferă de toamnă cu temperaturi în scădere, brumă, ceață și vânt la munte.

„Începând cu mijlocul acestei săptămâni, vremea va deveni rece pentru această dată în majoritatea regiunilor din țară. Astfel, valorile termice se vor menține apropiate de normalul datei din calendar doar în zonele din vestul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe, în est şi în extremitatea de sud-est a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în centrul şi sudul Moldovei, Bărăgan, Dobrogea, sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade Celsius”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea în Banat

La începutul intervalului, media maximelor va crește ușor și se va situa, în data de 14 octombrie, în jurul a 20 de grade, apoi va scădea și va ajunge să atingă 15…16 grade, între 18 și 20 octombrie. Va urma o încălzire treptată, astfel că în 22 și 23 octombrie maximele termice vor ajunge să atingă în medie 19 grade, dar se va răci din nou începând cu data de 24 octombrie. Media minimelor termice va scădea de la 7 grade în prima zi, până la 4 grade în 17 octombrie. În următoarele două zile nu vor fi variații importante, apoi valorile termice diurne vor crește ușor, iar până la finalul intervalului de prognoză media minimelor va fi de 6…7 grade. Condiții ca trecător să plouă slab vor fi în cea de a doua săptămână.

Prognoza meteo în Crișana

În prima săptămână media maximelor termice nu va avea variații importante și va atinge 16…17 grade, dar minimele vor scădea, de la o medie de 7 grade în prima dimineață, până la 2..3 grade între 17 și 19 octombrie. În prima jumătate a celei de a doua săptămâni se va resimți o încălzire, astfel că media maximelor va urca până spre 19 grade, iar a minimelor până în jurul a 6 grade, apoi se va răcori treptat. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile de prognoză și din nou după data de 22 octombrie.

Vremea în Transilvania

Până în data de 19 octombrie vremea se va răci ușor și treptat; media maximelor va ajunge la 13 grade, iar a minimelor în jurul pragului de îngheț. În următoare 3 zile se va încălzi cu aproximativ 4 grade, apoi media maximelor va avea variații între 13 și 18 grade, iar a minimelor între 1 și 6 grade. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile și după data de 22 octombrie.

Maramureș

Tendința maximelor termice va fi în general de creștere, până în jurul datei de 23 octombrie, când media lor va ajunge să se situeze în jurul valorii de 17 grade, apoi va scădea, astfel că în ultimele zile va fi de 13…15 grade. Minimele termice vor fi în scădere, de la 5 grade în prima dimineață, până la 0 grade spre finalul primei săptămâni. În intervalul următor temperaturile minime vor fi, în medie, de 3…5 grade. Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile și după data de 22 octombrie.

Vremea în Moldova

Până în 18 octombrie, tendința va fi de răcire, astfel că de la o medie a temperaturilor maxime de 18 grade în prima zi, se va ajunge la o vreme rece, cu valori termice diurne în general de 10…12 grade. Începând cu 19 octombrie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel că în perioada 22 – 24 octombrie, mediile maximelor vor fi de 15…17 grade, urmând ca până la finalul intervalului să scadă din nou până spre 12 grade. Și nopțile vor deveni mai reci în perioada 18 – 21 octombrie, când vor fi minime de 0…2 grade în cea mai mare parte a regiunii, apoi media acestora va urca ușor, la 4…6 grade. Ploi slabe și izolate sunt prognozate în zilele de 16 și 17 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare indică condiții reduse pentru ploi.

Prognoza în Dobrogea

Până în jurul datei de 18 octombrie, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie regională a acestora de 21 de grade, până spre 12 grade. După această dată va urma o creștere ușoară a temperaturilor maxime, astfel că, până la finalul intervalului, prezenta estimare indică valori în jurul a 17 grade. Valorile termice nocturne vor fi în scădere de la o medie de 11 grade până spre 4 grade în data de 19 octombrie, apoi vor crește ușor și se vor situa în jurul a 8 grade până la finalul intervalului. Ploi slabe și izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă, cu excepția perioade 21 – 22 octombrie.

Vremea în Muntenia

Până în 18 octombrie, valorile termice diurne vor fi în scădere, de la o medie de 22 grade, până spre 12…13 grade. După această dată, tendința va fi de creștere treptată, astfel că din 19 și până în 24 octombrie, media temperaturilor maxime va fi de 16…18 grade. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel de la o medie a acestora de 7 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 2 grade în 19 octombrie, iar ulterior vor reveni la valori medii în jurul a 6 grade. Ploi slabe și izolate sunt prognozate în data de 16 octombrie, dar probabilitatea pentru apariția acestora va fi în creștere și în perioada 21 – 22 octombrie, precum și în 26 – 27 octombrie. Pentru restul intervalului, prezenta estimare, indică condiții reduse pentru ploi.

Prognoza în Oltenia

În prima săptămână, media maximelor va fi în scădere, de la valori de 22 de grade la valori de 14 grade. După data de 20 octombrie, temperaturile maxime vor marca o creștere treptată, astfel că vor ajunge, în perioada 22 – 24 octombrie, la valori medii de 18 grade, urmând ca până la finalul intervalului să mai scadă ușor, până la 16 grade. Evoluția temperaturilor minime va fi asemănătoare, astfel că de la o medie a acestora de 6 grade în prima noapte, se va ajunge la valori în jurul a 2 grade în perioada data de 19 octombrie, iar ulterior se va reveni la valori în jurul a 6 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioadele 20 – 22 octombrie și 25 – 27 octombrie.

În prima săptămână, media temperaturilor maxime nu va avea variații prea mari și se va situa în jurul valorii de 7 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor mai urca ușor, astfel că media maximelor va fi de 11…12 grade, urmând ca spre finalul intervalului să revină la valori de 7…8 grade. Minimele vor fi de 2 grade la începutul intervalului și vor coborî până în data de 19 octombrie, când vor ajunge la valori medii de -2 grade. După această dată, media minimelor va crește treptat și se va situa peste pragul de îngheț, dar nu va depăși 3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalele 15 – 17 octombrie, 20 – 22 octombrie și 25 – 27 octombrie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cinci recomandări ca să nu cazi pradă infractorilor din mediul online

lun oct. 14 , 2024
Prevenirea criminalității informatice reprezintă o prioritate pentru Poliția Română, iar creșterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la cunoașterea și importanța aplicării principalelor măsuri de siguranță, în mediul online, este un factor important în prevenirea unor evenimente negative. În acest context, astăzi, 14 octombrie, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară […]

V-ar putea interesa și: