Cum va fi vremea. Meteorologii au anunțat ploi în aproape toată țara

Meteorologii anunţă ploi în cea mai mare parte a ţării, începând de vineri după-amiază, menţionând că în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi, iniţial, mixte, iar apoi vor predomina ninsorile. Va ninge şi în nordul Carpaţilor Orientali şi în celelalte zone montane înalte. Totodată, vântul va avea intensificări.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare potrivit căreia de vineri, de la ora 16.00, până luni, la ora 18.00, se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ, ninsorii şi intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sudvest. În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei”, a arătat ANM.

Totodată, la început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80…90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45…55 km/h.

În Bucureşti, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12…16 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Restaurantul Delfinul, închis temporar de Protecția Consumatorilor. Gândaci, mâncare expirată de jumătate de an, mucegai FOTO VIDEO

vin nov. 18 , 2022
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, pe 17 noiembrie, o verificare la restaurantul Delfinul din Constanța, din zona Flămânda. Verificarea a venit ca urmare a unei sesizări. „Pentru toate acestea s-a aplicat o amenda in valoare de 8.000 lei si 2 avertismente si s-a dispus masura de oprire temporara […]

V-ar putea interesa și: