Cum va lumina Primăria Constanța Împărăția Noroaielor Veșnice

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Să fie cam zece ani de când un cartier al Constanței este un regat al noroaielor. Compozitorilor, locul unde Mazăre se lăuda că face locuințe ieftine cu prieteni din Israel și pereți de rigips, nu a văzut asfalt decât pe alocuri. Alocuri înseamnă zona blocurilor de care tocmai am menționat și o bucată dintr-o stradă, unde își are castelul, pardon vila, Valerică, băiatul competent lăudat de fostul primar, dar pe care DNA îl verifică pentru niscai firmane care nu s-ar împăca prea bine cu legile statului de drept.

Ei bine, dregătorii acestui oraș s-au gândit că așa de bine s-au obișnuit supușii cu noroaiele că nu e bine să le strice rostul. Ba dimpotrivă, pentru a-l admira mai bine au stat la sfat și hotărât să îl lumineze mai bine. 238 de stâlpi vor planta supușii în zonă și vor săpa 7 kilometri de rețea, până la finele anului. Musai până atunci, altfel stăpânii din Europa se vor supăra și vor lua banii.

DSC_0862

Așa arată cartierul fără asfalt.

Pentru că sunt obișnuiți cu lucrurile de mai proastă calitate, pentru că tot sunt cetățeni de mâna a doua, stâlpii de care vorbeam vor avea lămpi cu sodiu, nu cu LED-uri, așa cum vor fi pe alte străzi ale orașului.

ILUMINAT PUBLIC NOU ÎN CINCI CARTIERE ȘI PATRU BULEVARDE

 

Pe cei doi trei care sperau că se vor despărți de străzile care le aduc aminte de ulițele copilăriei bunicilor și de praful care se ridică în semn de salut la fiecare căruță sau mașină care trece prin zonă, dregătorii orașului nu au vești prea bune. Nu, nu se va asfalta prea curând, deși a existat un Radu Mazăre care a promis asta an de an. Dar când? Nu se știe. Oare e nevoie?

Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.